Recunostinta nu se preda in scoala :)...si nici la postuniversitar :).
Este mai mult decat un cuvant, este o stare de gratie!
Daca ai experimentat-o macar o data, devii dependent :)!
A fi recunoscator pentru ceva este ca si cum ai legitima darul primit de la Dumnezeu, dandu-i valoare de adevar , indiferent despre ce este vorba...un zambet, o clipa de fericire, o floare, un gest dragut, un "talant" pe care-l constientizezi, parintii tai, oamenii din viata ta, viata insasi...
Dar testul suprem al evolutiei tale este atunci cand, cu fiecare celula esti recunoscator pentru TOT...inclusiv pentru momentele incarcate de tristete, pentru nereusite, pentru alegerile proaste, pentru neimpliniri, pentru laturile tale de nesuportat, pentru dramele din viata ta...Pentru ca asta ar insemna acceptarea deplina a "zborului" tau in aceasta lume...si a sensului sau...
Exersez recunostinta cu tenacitatea caracteristica zodiei :).
Daca inveti sa fii recunoscator, perspectiva ta se schimba dintr-una simplista, incarcata de autovictimizare, intr-una globala, rotunda, iar spiritul tau devine din ce in ce mai mult unul de invingator...
Si nu invingi nimic altceva decat pe inamicul tau nr.1: Ego-ul!
Am primit lectii de recunostinta (nu, nu la scoala si nici la postuniversitar :) ) de la
Oameni.
Ultima a fost atunci cand o persoana pe care o iubesc si care a adus multa lumina in viata mea, si-a pierdut recent cel de-al treilea copil.
Mai pierduse doi, dar asta era deja o poveste veche...
A venit dupa inmormantare si mi-a spus :
" Sunt atat de recunoscatoare ca am rezistat si am putut sa fiu langa el pana la capat...am vrut sa fiu acolo, pana in ultima clipa..."
Imi relata asta cu zambet!!...
Chiar
era recunoscatoare pentru ca Dumnezeu i-a dat puterea sa fie constienta de fiecare moment al despartirii ....
era recunoscatoare pentru prezenta ei constienta la inmormantarea copilului ei...!!!
Cam mult, nu??????
Cam despre asta e
recunostinta...daca aveti parte de asemenea oameni in jurul voastru, fiti recunoscatori!
Eu sunt.
