Despre margaritare...si nu numai...

Se apropie sfarsitul anului, bilantul e imbucurator, afara nu e foarte frig...nu prea am chef de activitati intelectuale...dar asta nu-i asa deranjant :) )

M-as aseza undeva, la gura unei sobe, ascultandu-mi sangele  toropit si lasandu-mi creierul sa-si modifice putin ritmul,...in speranta ca voi reusi, cu privirea jucand odata cu flacarile din vatra,  sa ma conectez mai bine la mine...
Ce vreau?
Ce-mi doresc pentru 2013?
Imi doresc cate ceva...nu stiu acum daca sunt si lucrurile de care am nevoie neaparat:)...

Ma intreba un suflet drag ieri , pe un subiect care ma preocupa in ultima vreme, acela al iubirii neconditionate : " nu e riscant sa se intample toate astea? sa oferi, sa tot oferi...sa nu astepti nimic, asemeni unui copil care nu prea are idee ce-i aia asteptare...si la final sa ramai tu fara resurse interioare?..."
I-am spus ca atunci cand oferi asa, nu oferi doar DIN ci PRIN tine...si esti constient tocmai de legatura indestructibila pe care o ai cu ceva de Sus...
Intrebarile au continuat si astazi (m-a bucurat pentru ca si eu mi le pusesem la un moment dat si n-a fost nimeni prin preajma sa-mi raspunda :))
"Cum putem oferi prin noi...si nu din noi...m-am oprit la doi termeni total opusi ...si totusi  ar spune acelasi lucru. Samanta e in noi..."  Exista o sursa inepuizabila de energie universala si iubire la care "samanta" din noi se poate conecta oricand, pentru ca de acolo provine...Cu cat samanta divina din interiorul tau creste, si nu oricum, ci intr-un "sol" cat mai fertil (a se citi: intentii bune, ganduri frumoase, lipsa mandriei si a invidiei, Ego tinzand catre 0 etc), cu atat conexiunea e mai buna...In plus, cand oferi primesti inapoi exponential, chiar daca nu imediat si oricum exista un "recharge" permanent...Asta cred acum...Oricum, cred ca este foarte greu sa iubesti fara asteptari, tocmai pentru ca nu detinem decat "samanta",...careia ii sunt necesare multe lucruri pentru a ne transforma cu totul fiinta intr-o floare de Lumina...

Am realizat pe parcursul dialogului ca ar mai fi ceva de raspuns la prima intrebare...Da, exista un risc...Nu neaparat acela de a-ti epuiza resursele ci acela asupra caruia ne avertiza Cineva cu peste 2000 de ani in urma: "Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi." 
Da, in legatura cu asta cred ca e nevoie de un pic mai multa atentie...

Mi-am dat seama in seara asta, discutand pe acest subiect,  (multumesc!) ca e important sa pastrezi in jurul tau persoanele pentru care conteaza nu doar ceea ce spui , faci sau simti pentru ele ,...ci contezi si tu, ca Om...
Acest lucru nu conditioneaza iubirea oferita de tine (o vei oferi in continuare daca e iubire) ci doar prezenta/absenta acelei persoane in proximitatea ta...

Am inteles ca e mai "safe" pentru tine sa fii departe cand margaritarele sunt calcate :) ...

bilantz :)

Intre doua sarmalute rasucite mi-a venit si ideea de bilant :)…vad ca se poarta :) si, dincolo de doza de snobism minuscula care mi-a mai ramas, chiar simt nevoia sa il fac...

Ce sa zic, a fost un an incredibil !...

Un an in care mi-am vazut copilul la liceu, un an in care acelasi copil simt ca si-a gasit vocatia (ca sa nu zic calea :) ), un an in care implinirile pe plan profesional au venit in cele mai neasteptate momente, un an in care am iubit si am fost iubita, un an in care am castigat o « sora », cativa prieteni autentici (selectia a fost dura :)), un an in care am spus tuturor exact ce am simtit, inclusiv « te iubesc » (lucru care nu-mi statea in obicei :) ), un an in care am avut parte de momente care mi-au taiat respiratia, un an in care m-am apropiat foarte mult de mine si de lucrurile pe care nu le stiam, inca, despre propria-mi persoana, un an in care m-am reapucat de scris cu mare drag...

A fost un an in care multi oameni au intrat neasteptat in viata mea, aducandu-mi bucurie si emotie, un an in care altii au iesit (unii pe usa din fata, altii pe usa din spate :) ), un an in care am fost rasfatata de recunostinta celor fata de care trecerea mea pe langa ei a lasat urme de amintit cu drag...
A fost un an plin, greu si frumos, in care am avut de invatat mai multe lectii complicate, un an pentru care sunt recunoscatoare si multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi, in felul lor. Multumesc celor care m-au tinut in brate (la propriu si la figurat ) in momentele cele mai grele , celor care m-au iubit, celor care nu m-au inteles si celor care m-au judecat, celor care m-au mintit, celor fata de care, poate, am gresit...ce sa mai, multumesc tuturor celor in gandurile carora am fost, intr-un fel sau altul...

A fost unul dintre cei mai frumosi ani din viata mea...si mi-as dori sa continue si dupa 1 ianuarie, cu orice risc :)...

Ok, recitind ce am scris...ma simt ca la Oscar...penibil sau nu, 2012 pentru mine a fost de Oscar !!!!

Recunoscatoare !

SARBATORI CU LINISTE SI CU OAMENII CARE VA SUNT DRAGI ALATURI VA DORESC TUTUROR!!

all in...

Am vazut la statusul de fb al unui prieten asta, chiar azi..."All in...:)"...
M-a facut sa zambesc...

Ultima oara cand am rostit fara cuvinte "all in", partenerii mei de joc s-au "aruncat"!
Fold!
E frustrant...,mai ales ca niciunul nu m-a intrebat ,macar din curiozitate, ce carti aveam in mana...
Unul dintre ei chiar zambea in coltul gurii a "las' ca stiu eu, era cacealma!"...

Am ramas cu cele 5 carti frumos ordonate in mana...
Mi-ar fi placut sa continuam ...
Mi-ar fi placut ca macar unul dintre cei cu care jucam sa aiba curajul sa riste...
Dar "all in" sperie...,pentru ca nu poti continua cu jumatati de masura...
E nevoie sa pui si tu la bataie tot...si e posibil sa pierzi...

Voi pastra "mana" asta ca amintire ... nu mi-a placut niciodata ideea de cacealma :).

Pas

Ma mut in alta galaxie!

M-am hotarat!
Ma mut in alta galaxie!

De la Hubble stiu :) ca sunt miliarde de galaxii!...Voi gasi una care sa ma primeasca.

Probabil ca va ajunge acolo doar esenta a ceea ce sunt, si voi fi constienta de schimbare abia in miliarde de ani-lumina...sau nu :), poate intr-o secunda, daca pe drum voi putea tine ochii deschisi...(traseul in spirala ma ameteste, de obicei :) ).
Ma astept ca infinitul meu mititel sa intalneasca infinitul mare, traversand linia de separatie :)..., generand continuu  dorinta de a repeta aceasta taina...

Sunt orizontul unui eveniment...la fel ca tot...

sezatoarea recunostintei

Pe pricipiul "Ce pot face doua maini dibace??" :), pe principiul "Cine se aseamana se aduna!", pe principiul "Da mai departe!"...si pe multe alte "principii" (inclusiv " Ai grija ce-ti doresti...ca s-ar putea sa primesti!":) ) a avut loc aseara o intalnire de suflet...

Locatie: casuta Gabrielei
Gazda si creatoare de context: Gabriela
Participanti: 13 oameni speciali care trebuiau sa fie acolo
Beneficiari: noi toti si cativa copii

Nu voi intra in prea multe detalii...
Doresc doar sa-i multumesc inca o data Gabrielei pentru ca ne-a creat un cadru in care am putut sa intalnim oameni frumosi, cu care am rezonat, un cadru in care am putut sa fim creativi (ca la mine, cel putin, de indemanare nu poate fi vorba :) ), in care am avut ocazia sa fim autentici, suportivi, calzi si generosi...

Eu am primit multe aseara!!!
Bucurie, entuziasm, lectii de viata ( de care chiar aveam nevoie! Multumesc Gina !), recunostinta ( aici am fost chiar coplesita dar am nevoie sa ma obisnuiesc sa primesc!), iubire, prietenie si...PLACINTE!!!! (multumesc, Ana!)

Am inteles inca o data ca nimeni nu apare intamplator in viata noastra si ca ar fi cazul sa-i primim firesc, fara uimire si fara a incerca sa gasim explicatii rationale, pe cei care intra brusc si de care ne simtim foarte apropiati,...ca si cum ne-am cunoaste de secole :)...

Simt ca ce a fost aseara este un lucru de care aveam nevoie...
Poate aveam nevoie sa pricep, odata pentru totdeauna, ca ceea ce oferi se intoarce, intr-un fel sau altul, inapoi la tine, atunci cand e cel mai potrivit, si cu siguranta, amplificat exponential de bucuria celor prin sufletele carora a trecut...

Recunoscatoare!

Dreptul la...

"Nu poti pierde decat ceea ce nu ai avut" ...("Solo se pierde lo que realmente no se ha tenido."  J.L. Borges)

Atat de des am auzit asta in ultima vreme, incat aproape ma deranja...
Suntem oameni si actiunile noastre inca se mai lasa cu frici, cu temeri...,cu asteptari...

Daca nu poti pierde decat ceea ce  nu ai avut niciodata inseamna ca e nevoie sa redefinim "pierderea"..., dincolo de ideea de "proprietate"...
"Ai avut" nu cred ca se refera la "ti-a apartinut in mod oficial" pentru ca poti pierde si o bijuterie pe care ti-ai cumparat-o din economiile tale, si o casa in al carei act de proprietate figurezi, si o umbrela pe care ai primit-o de la un prieten cu o ocazie oarecare , ba chiar si o cetatenie :)... Iar daca le pierzi probabil ca nu erai indreptatit sa le ai :), nu le meritai ...
Cred ca se refera, mai degraba, la adevarul lui "a avea" care poate fi tradus uneori prin  "dreptul la...".

Imi convine si nu-mi convine ce-am scris, pentru ca ar insemna ca avem dreptul la multe (recunoscatoare!) in timp ce n-avem  dreptul la altele :(...
Sau, poate tocmai acum e momentul sa aflam ce meritam si ce nu...

Iar daca inteleg ca nu am dreptul la ceva, voi  muta compensator (ma pricep tare bine la asta :)) "centrul de greutate" de pe "dreptul la..." pe "dreptul la...altceva"...pana la urma, fara discutie, tot e un  CASTIG!

Iar daca voi ramaneti cu ceva dupa  aparenta pierdere de timp din acest moment de lectura :)...,inseamna ca aveti dreptul de a va pune aceleasi intrebari ca si mine :))) si poate si pe acela de a primi niste raspunsuri...:)

Oricum, am dreptul la zbor, I'm sure!!!!

Astept zorii...

Inca e intuneric...

Astept zorii
sa-mi descante,
asa cum facea bunica
in copilarie...

Astept zorii
sa-mi surada,
ca si cum s-ar bucura
ca ne zarim din nou...

Astept zorii
sa pot privi in jur
si sa pot vedea...

Astept zorii sa ma conving
ca nu am orbit in timpul noptii...

ACASA...

Am mers vreo ora si jumatate prin zapada...aveam nevoie sa fac asta singura, ca pe un ritual...
Ar fi trebuit sa ajung la sectia de votare dar era prea aproape :) asa ca am ocolit prin centru si am facut cateva poze...
Prima ninsoare serioasa din acest an!...
Asteptam asta cu nerabdare si cu speranta ca va mai acoperi cate ceva...si ca va frana putin turismul electoral :))

M-am pomenit calcand cu "senilele" apasat, intrand cu voluptate in zapada "neinceputa" pentru a surprinde cate ceva din ce mi se parea mie "demn" de surprins cu camera foto...

Amintiri, amintiri frumoase!...Asta au trezit pozele mele in sufletele prietenilor care sunt departe de casa!...Amintiri ale unei copilarii minunate,...amintirea prieteniilor legate in acele timpuri si pastrate cu dragoste peste ani,...amintirea primului sarut de pe banca din parc :), parfumul anilor de liceu...:)...Amintiri... si nevoia aproape compulsiva de a veni ACASA!

Mi-e draga energia acestor locuri !
N-am gasit-o nicaieri in alta parte!
Iar iarna face sa para de poveste acest mic orasel de provincie ...in care inima mea bate cu emotie, indiferent de locul in care ma aflu, alaturi de inimile tuturor celor care considera acest loc minunat ACASA.

Daca pozele mele de azi i-au reconectat pe cativa dintre prietenii mei cu locurile natale, trezind amintiri frumoase si bucurie...pot sa consider  (desi am ajuns intr-un final la sectia de votare!) ca am votat cu mine azi!!!

Recunoscatoare!

Ganduri pentru Galateea...

Draga Galateea,

Oriunde te-ai afla acum, sper sa-ti fie bine!
Cred ca ai inteles deja ca sunt un Pygmalion usor atipic.
Cel din mitologie m-a enervat intotdeauna...
Mi-a placut  insa exemplificarea din "My fair-lady", Audrey Hepburn fiind una din actritele mele favorite:). Probabil de aceea :), pentru ca sfarsitul nu mi s-a parut echitabil desi satisfacea gustul meu adolescentin pentru happy-end :).
La fel ca originalul (nu-mi place ca trebuie sa spun asta!), n-am stiut din start care sunt pentru mine riscurile insufletirii tale, si am urmat traseul clasic !
Asa ca mi-am vazut de treaba, revelandu-te.
Ne-a ajutat si Venus aici putin, ar trebui sa-i multumim:)...
Te-ai descoperit, ajutandu-ma in acelasi timp sa ma descopar si pe mine si sa trec de la umbra (a se citi narcisism :)) care m-a calauzit in creatie la acceptarea luminoasa a faptului ca munca mea a avut un scop mult mai inalt...
Pentru ca, spre deosebire de original , am simtit ca nu e drept sa ramai in atelierul meu...
Lumea te astepta!
Asa ca ai plecat...
Ai luat cu tine cateva dintre penele cu care te impodobisem inainte sa prinzi viata si sunt sigur ca vei sti sa le transformi in aripi, demonstrandu-mi si mie ca mitul poate fi oricand transfigurat intr-un efect dragut si profitabil pentru toata lumea...!!!

Cu multumiri,
cioplitorul



Ilustratie: edward burne jones (study for Pygmalion)

Draga Mosule,.........

Draga Mosule,

Ultima mea emotie nemasurata legata de tine s-a nascut cand aveam vreo 5 ani, in Ajun...

In acea iarna ca-n poveste ai batut cu bastonul in poarta casei, mama ti-a deschis si ai pasit agale, cu sacul in spate, pe cararea troienita din fata casei.
In copilaria mea nu intrai pe horn ca-n reclamele corporatiste de azi :) ci bateai frumusel la usile copiilor "cuminti", indiferent de marca saniei pe care o aveai sau de starea de sanatate a renilor tai!.
Speram sa te opresti si la mine...mama ma anuntase cu vreo jumatate de ora in urma ca ai sosit in sat!...(pe-acolo zvonurile zboara, nu umbla :))

Era o lumina ciudata (casa noastra avea un singur bec afara :)), galbuie, ce se reflecta in globurile de sticla care protejau florile din mica gradinita...Era ca si cum coborasera in curtea noastra un "soare" si foarte multe "luni"....(stelele erau in ochii mei :))...Un microunivers tainic care m-a facut sa cred ca meritam!
Meritam ca Mosu' sa vina, sa-l vad si sa-mi hraneasca bucuria de copil!

Simt ca drumul tau de la poarta pana la fetita care te astepta pe prispa, tremurand de emotie, nu s-a incheiat nici azi...

Sunt tot acolo, asteptand sa parcurgi acei cativa metri, acei cativa ani...

Iar cand vei ajunge la mine s-ar putea sa nu mai gasesti aceeasi fetita, cu aceleasi stelute in privire...
Oricum, eu te astept si in acest an...nu pentru ca as fi fost "cuminte" (doamne-fereste :)) ci pentru ca si tu ai nevoie, poate, sa inchei acest drum...N-as vrea sa stiu ca ai ramas captiv intr-o secventa de acu' vreo 35 de ani, reluand la infinit  aceeasi pasi, in fata unei casute de tara, cu un "soare" si mai multe "luni" in jurul tau...:)

Asa ca in aceasta iarna voi stinge becul din fata casei si cand te voi auzi ca bati in poarta voi iesi si voi alerga in intampinarea ta...

Ai plans? Nu-i nimic,...

Ai plans? Nu-i nimic, lacrimile spala...
Mai spala  cate ceva din zgura asezata pe sufletul tau de-a lungul timpului...
E ceva nou pentru tine, nu-i asa? Sa simti...
Aproape ca nu-ti dai seama ce se intampla...te-ai trezit deodata coplesit de trairi ciudate pe care nu le poti decodifica pentru ca ele nu se potrivesc cu nimic din ceea ce memoria ta afectiva a inregistrat pana acum...

Ai plans? Nu-i nimic, asa vorbesc ochii tai despre dragoste...ar trebui sa le fii recunoscator tocmai pentru ca au curajul sa spuna pentru tine tot ceea ce tie nu-ti permite mintea sa exprimi...

Ai plans? Nu-i nimic, lacrimile se vor topi a mangaiere calda pe bratele tale, ca un ecou de iubire...

Am plans. Nu-i nimic. Pentru mine nu e ceva nou. E clopotelul care ma anunta ca ora s-a incheiat. Lectia s-a terminat.

Ai plans?Nu-i nimic, intr-una din lacrimi vei gasi raspunsul...