Timpurile unei amintiri...

Când devii amintire te-ai spălat cumva pe mâini de responsabilităţi...:)
Locuieşti în sufletul şi în mintea cuiva, eşti expusă câteodată, dacă publicul este demn de tine...dar nu trebuie să faci nimic în mod special...
Decât sa fii...

Ai devenit amintire într-un fel ireversibil, eşti doar un conţinut mnezic...dar nu în mod obligatoriu şi static :)

Când eşti amintire ai cu siguranţă trecut...(acolo te-ai născut până la urmă...)
De viitor nu sunt prea sigură...
Asta depinde oarecum şi de vârstă şi de "neamţul acela mic" care ne poate ascunde lucrurile din moment in moment :))))...


Dar poţi avea şi prezent dacă eşti o amintire...

PREZENTUL tău  nu este altceva decât clipa în care se trezeşte emoţia şi dă peste cap sistemul vegetativ al celui pe care îl locuieşti...
Ameţitor prezent!
Un prezent subiectiv, desigur, un prezent discontinuu şi etern prin parfumul său cu note diferite...şi inexplicabil asociate...

Drumul e totul...

Oi fi pe cărare?
Nu mai știu...
Știu că există o singură cărare dar nu-mi mai dau seama dacă m-am abătut sau nu de la ea, dacă nu cumva sunt pe alta care seamănă izbitor dar care duce în cu totul alt loc...

Mă tot întreb de ceva timp, mă rog să aflu și...tăcere...
Poate nu știu să văd sau să aud răspunsurile...
Poate nu le știu primi...

Îmi spun câteodată că dacă aș fi pe cărare, ar trebui să fiu liniștită și împăcată, ar trebui să-mi fie ușor să zbor...dar nu sunt.
Pe de altă parte, știu că drumul pe această cărare nu e unul facil și e firesc ca obstacolele să-ți tulbure liniștea și să-ți simți de multe ori sufletul torsionat, ca o rufă stoarsă de mâinile aprige și muncite ale unei țărănci ...
Mă mai liniștește imaginea ce ar urma firesc, a iei albe fluturând curată, în bătaia soarelui, pe o sfoară de cânepă, legată de doi copaci cu "funcții" multiple  :) (stâlpi, dădători de roade, de umbră, de bucurie florală etc)...

Mă îmbrac cu această imagine și merg mai departe...pe cărare.
Aceea pe care sunt.
Aceea care sunt.

Drumul e totul!

Toamna aceasta...

Toamna aceasta a cules din ochii mei
Toată culoarea și lumina ce i-au trebuit.
Le-a așezat în frunzele de tei
Căci mărul ce-nflorise-a doua oară a murit.

Toamna aceasta a cules din ochii mei
Și ploaia care va veni pe înserat...
Chiar de-i sărată, frunzele de tei
Vor mai dansa în ploaie înc-o dat'...

Pământul se va bucura de ochii mei
(Chiar dacă-i toamnă, chiar dacă totu-i gri...)
Când îl vor săruta ca prima oară frunzele de tei
Spre începuturi într-un fel căprui el va privi...

Toamna aceasta a cules din ochii mei
Și bucurii si vise și-amăgiri...
Noroc că nu mai pot vedea eu frunzele de tei...
Dar voi simți cum plouă cu amintiri...

Și pe Buddha l-a durut burta :)

Experiențele din ultima vreme m-au antrenat în depistarea rapidă a ipocriziei, inclusiv la mine :)

Citesc sau aud tot felul de aserțiuni legate de ce contează cu adevărat în viață...iubire, idealuri, iluminare etc, odată cu minimalizarea polului opus....
Beep! Răspuns greșit!:)
Conținem și partea aceea mai neagră, instinctuală, bazală (sau cum vreți să-i spuneți) care în aproximativ 2/3 din situații ne ghidează inconștient iar pe unii (mai "dezmorțiți" ) chiar conștient ...

Lucrurile care contează...(valorile mai pe românește), acei vectori care dau și susțin direcția noastră în viață...sunt și ele (ei) în dinamică!

Una conta când aveam 18 ani, alta mai pe la 20, cu totul alta pe la 30 iar azi...după 40...mamă ce sistem drăguț (a se citi restructurat :) ) posed!
Sunt unele lucruri care au rămas în top...chiar dacă contextele s-au modificat radical.
Unul dintre ele este onestitatea.
În primul rând față de mine.
A nu se înțelege că nu mă mai și mint câteodată (e așa de bine! :) dar măcar sunt conștientă de asta și onestitatea rămâne pentru mine o valoare.
Așa că pot vorbi cu ușurință despre iubire sau idealuri poate pentru că o simt sau le am, dar pot vorbi cu aceeași ușurință și despre acele lucruri  care nu mă fac neapărat o persoană agreabilă sau digerabilă pentru cei din jur...pentru că și asta simt și am. Și nu mă fac că nu există :)

Există și sunt atât de prezente în viața noastră!
Instinctele, ipocrizia, snobismul, răutatea, orgoliul, intoleranța, dependențele...Și vor fi cu atât mai prezente cu cât le vom nega mai mult...

Și...până la urmă...până și pe Buddha l-a durut burta ...chiar până la urma urmei :) (adică până a trecut dincolo )...

You know what I mean ;)