Am avut noroc.
Unii merg cu caruta pe un drum de tara plin de colb și pietre colțuroase și fiecare rotație completa a roților le aduce aminte de sensibilitatea stomacului lor.
Acum mă aflu într-un montagne russe :) la care nu s-a mai făcut revizia tehnica de câțiva ani.
Sunt când jos, când sus.
Uneori, rămân atârnată cu capul în jos pentru că mișcarea se întrerupe și e reluată după ceva timp, de obicei când mă aștept mai puțin.
Adrenalina mi-a transformat corpul într-un mic laborator în care frica e alchimizată. În acceptare. Când ești cu capul în jos, stelele răsar la fel dar întunericul ți se pare mai profund și lumina mai puternica.
Am confundat, în schimb, într-o zi, apusul cu răsăritul ...cui nu i se întâmplă? :)
Am început să mă odihnesc la coborâre și să mă bucur de fiecare vârf în care mi se taie respirația.Uneori îmi doresc să cobor, mai ales că nici centura de siguranță nu e prea solidă dar locul din care m-am urcat nu mai există.
Era într-o poveste.
Iluzia controlului dispare când treci de la volanul mașinii pe scăunelul din montagne russe. Am avut nevoie de asta.
Și indiferent de câte ori voi mai rămâne atârnată cu capul în jos, voi zâmbi celui de lângă mine...
Adică lui.
