Cand cuvintele devin neincapatoare...

Cateodata " multumesc " , de exemplu, este necuprinzator…de aceea, el apare insotit la multi dintre noi de “n-am cuvinte” sau “m-ai lasat fara grai” sau de un "din suflet" pe care il consideram absolut necesar…si tot de aceea poate, simtim nevoia, mai mult decat sa spunem sa si facem cate ceva… uneori plangem, alteori radem, oferim ceva in schimb imediat sau ne facem ca n-am sesizat darul primit, asteptand momentul potrivit pentru a oferi ceva « asezat » intr-o surpriza frumoasa si cuprinzatoare...

M-am obisnuit sa multumesc des iar in ultima vreme au fost multe situatii in care cuvintele parca nu mi-au ajuns...si nu e vorba doar de " multumesc " :)...

De cate ori cuvintele devin neincapatoare pentru "extensiunea subiectiva" a termenului, facem lucruri…unele simple:), altele mai putin simple…unele de inteles, altele de neinteles…pana si pentru noi...

Descopar din ce in ce mai multe notiuni « neincapatoare » iar asta ma face sa ma intreb daca nu cumva noi ne " extindem " interior iar acest lucru face ca termenii uzuali sa para limitati:).

Din fericire, limba romana ne ofera solutii...nuantarea a ceea ce vrem sa spunem, simtim sau gandim este posibila (cu putin efort, lectura, achizitii de vocabular si un istoric fara chiul de la orele de romana:))...

Dar pana acolo si inafara de asta...iubesc secunda aceea in care simt mai mult decat pot spune !!!

Chiar si acum...

A trai inseamna a respira....dar nu oricum :)...

Am avut nevoie de vreo 40 de ani sa-mi dau seama de acest lucru...(bine ca nu s-a intamplat dupa 90 :) ) Desi  se spune ca niciodata nu e prea tarziu, este  , totusi , confortabil sa stii ca ti-au mai ramas ceva ani in care sa respiri... altfel...

Am trecut, ca fiecare, prin toate etapele: surpriza, disconfort, teama, respingere, cautare frenetica, raspunsuri false, informatii directe si indirecte, sincronicitati, reconsiderari, lectii mai dure si mai putin dure, maestri spirituali, vise, intuitii, lectura, experiente de tot felul care m-au dezvaluit mie si celorlalti, in Lumina si in Umbra...M-am surprins gandind, simtind si facand lucruri pe care eu, "cea veche", nu le-as fi facut niciodata...
Poate suna usor incoerent ce comunic...doar ca pentru mine abia acum viata incepe sa aiba coerenta...cel putin in modul in care o percep...

Conexiunile dintre noi sunt mai profunde decat ne putem imagina iar modul in care hotaram (cica!) sa ne traim viata il afecteaza pe celalalt ireversibil...
Vorbeam odata despre oamenii din viata mea, despre cum unii pleaca si altii vin...la momentul oportun...Da, la un moment dat ma simteam ca-n Matrix...O matrice ampla, tinzand spre infinit ca si complexitate, cu aspecte trans si intergenerationale sesizabile, care m-au speriat initial...
Suntem, intr-adevar, o mare FAMILIE...si nu mai cred in ideea clasica de "suflete-pereche"!
Cred in suflete cu vibratii asemanatoare care se gasesc si se atrag in scopul unor actiuni comune, cu sens evolutiv personal si colectiv...

Daca simti aceasta Matrice...simti si fractalul...Totul, dar absolut totul, se reduce la ...iubire!

A trai  inseamna, pentru mine, a sacraliza respiratia, resemnificand-o dintr-un act fiziologic de supravietuire intr-un proces de transformare a INSPIRATIEI in IUBIRE...

Cu riscul ca unii dintre cei care citesc aceste randuri sa se duca cu gandul la sintagma "tirului cu lamaie" :) (si eu sunt tentata, recunosc :) ), ma bucur pentru mine si sunt recunoscatoare ca n-am 90 de ani :)!

Marul care a inflorit a doua oara...

Este 21 octombrie si marul pe care l-am intalnit eu astazi avea o floare !!!

Nu prea mai avea el frunze dar avea o floare!!!…

Acum, sigur, inteleg ca temperaturile ridicate din aceasta toamna l-au putut ajuta  in a doua inflorire….:)) Totusi, imaginea e una mirabila !…

Iata ca sunt copaci care stiu sa infloreasca oricand !…

Marul de azi stie cu siguranta (ceilalti pomi din jurul sau n-am observat sa poarte marturii ale infloririi desi conditiile meteo au fost aceleasi...)

Se spune ca daca pomii infloresc a doua oara e semn de toamna lunga...

Asa o fi dar e si semn ca se poate ca primavara sa te surprinda oricand ...oferindu-ti inflorirea pentru ca se poate, pentru ca o contii ...(asta ca-ntre noi, copacii J ).

« Marul care a inflorit a doua oara »… Cautam de mult un titlu pentru cartea mea...cred ca l-am gasit... J

Multumesc, Gabriela !

Like diamonds in coal asleep....

Sunt unele momente de-a dreptul speciale in viata ta cand aspecte minunate dar nebanuite ale interiorului tau apar si sclipesc aproape orbitor….

Pot fi emotii, sentimente, trairi despre care nu stiai ca te definesc...

Ele iau nastere la adancimi mari ale sufletului tau, la « temperaturi » si « presiuni » ridicate, la fel ca diamantele (in conditii favorabile sau nefavorabile :) ...si asta va determina structura lor intima ! ).

Poate ai dat intamplator peste "diamantele" din interiorul tau, sau poate cineva sau ceva a « forat » cu intentie...

Important este sa nu te sperii...ele stralucesc altfel, intens (cica unghiul de refractie ar fi de vina !) . Iar daca le mai si slefuiesti pot deveni resurse importante in ceea ce ai tu de facut acum si  mai tarziu...

Poate nu ai stiut ca ele salasluiesc acolo...

In astfel de momente afli si dupa clipa initiala de uimire incepi sa te intrebi ce vei face cu ele ?

Le vei « purta » ca pe o bijuterie pretioasa ?

Vei spune celorlalti despre ele ca sunt, de fapt, din sticla?

Le vei ascunde in vreo caseta cu cheita din dorinta ca ceilalti sa nu te invidieze pentru comoara ta ?

Le vei darui altcuiva ?

Nu prea stii ce sa faci cu ele pentru ca nu esti obisnuit cu ceva atat de valoros...:)

Vei sti la un moment dat...

Doar atunci cand curcubeul stralucirii lor iti va cuprinde intreaga fiinta...:)

Caprita vecinului

Inteleg curiozitatea si o respect la ceilalti si la mine atat timp cat nu trece catre intruziune...
Inteleg dorinta de cunoastere justificata si o respect la ceilalti si la mine.
Inteleg nevoia de a sti aspecte pe care cei la care se refera acestea nu doresc sa se afle si nu o respect...
Nu respect tendinta de a te uita in curtea vecinului doar pentru ca are o capra. Capra ai si tu :)) (sau poate ai avut !).
Nu respect judecatile emise pe zvonuri si rautatile izvorate din frustrare.
As respecta admiratia in raport cu "capra vecinului" si dorinta de a comunica cu acesta pentru a ne creste "caprele" cat mai bine sau pentru a afla cum a facut el ca animalul sau sa traiasca!!!
Fiecare are dreptul la o opinie in raport cu "caprita" zarita, poate, involuntar (:))) prin gard dar poate ca si "capra" are dreptul la intimitate!!! Ce sa mai zic de "vecin"!
In concluzie, banuiesc ca va fi nevoie sa le explic de multe ori "vecinilor" ca daca ei nu mai au capra, este doar responsabilitatea lor iar cunoasterea unor detalii in legatura cu animalul meu i-ar putea ajuta in a-si creste eficient viitoarea achizitie ...si cam atat. Faptul ca isi hranesc Ego-ul cu problemele digestive (sau de orice alt fel) ale caprei altuia nu le va tine "de foame" decat putin timp...Apoi vor observa un alt "vecin", cu o alta "capra"...In tot acest timp, "foamea" va creste iar "curtile" lor va ramane tot goale....
Ma gandesc acum sa fac  cadou cate o "caprita" fiecarui "vecin"...As respecta dorinta lor de a o creste, chiar daca au primit-o...

Momentul oportun...

Am inteles recent ca toate, dar absolut toate situatiile, informatiile si persoanele apar  in viata noastra exact cand e nevoie…nicio secunda mai devreme sau mai tarziu …

Impresia poate fi de “abia acum?” sau de “ce se-ntampla? Nu sunt pregatita... "

Sunt impresii...izvorate din teama, din neincredere, din frustrari,din Ego...Daca avem bunavointa sa fim cinstiti cu noi insine vom descoperi ca acela este sau era momentul oportun…E, de fapt, un alt mod de a spune ca « tot ce vine pica bine »...

Ooo, mai am mult pana acolo ...dar asta nu ma impiedica sa fiu macar constienta de faptul ca nimic nu apare si nu se intampla dintr-un joc al hazardului...acum privesc altfel evenimentele din ultima vreme, precum si lucrurile care stau sa se schimbe in viata mea, proiectele de viitor si chiar oamenii...Privesc cu mai multa atentie la cei care sunt in preajma mea, la cei care pleaca de langa mine, la cei care apar pur si simplu ( nedumerindu-ma initial...).

Primim intotdeauna exact ceea ce avem nevoie pentru a ne dezvolta, pentru a ne desavarsi, pe un traseu care nu este unul drept ci unul in spirala...iar in drumul nostru, antrenam si alte deplasari (ale celor din jur), catre acelasi punct terminus...pentru ca, oricat de separati ne-am crede, suntem ingrozitor de conectati !!!

Biblioteca vie...

Un lucru simplu si miraculos este ce s-a intamplat astazi...am fost o "carte vie"!!!

Am paginile cam sifonate la sfarsitul zilei dar a meritat!!!

 Multumesc Loredana Dinu, Asociatiei de Sprijin Comunitar ACS, celor de la Asociatia Creed , tuturor voluntarilor, elevilor de la Liceul "Gheorghe Asachi", celor de la Dumbraveni (Suceava) pentru tot ce am castigat in aceasta dupa-amiaza!!! O experienta din care atat "cititorul" cat si "cartea" au avut de castigat...eu, una, m-am bucurat de intalnirea cu celelalte "carti" iar "cititorii" mei m-au ajutat sa inteleg, inca o data, ca nu intamplator mi-am ales aceasta meserie!!!! Sper din tot sufletul ca a fost o lectura cu folos pentru toti cei care m-au citit!
 "Biblioteca vie" reprezinta o oportunitate de cunoastere nu numai a unor meserii sau a unor categorii profesionale privite prin lentilele prejudecatilor...este o ocazie de contact interuman autentic (nu virtual!) care, cu siguranta, aduce exact ceea ce este nevoie pentru cei care stiu sa caute si isi doresc experiente vii!!!
Recomand repetarea acestei experiente, poate in asociere si cu alte activitati care sa le arate celor mai tineri decat noi ca nu sunt singuri in cautarile lor si ca, cel putin noi, le suntem alaturi .....

Recunosc, m-a emotionat foarte tare unul dintre cititori....o eleva, o fata frumoasa (cu sinapse functionale !!!!), cu o istorie familiala incarcata, care  a incercat astazi sa descalceasca cate ceva in intalnirea cu mine...intentia ei m-a emotionat ....dorinta ei de a opri o serie de pattern-uri familiale repetitive...incercarea ei inconstienta de a "repara"...este doar un exemplu de "om frumos" pe care ar trebui sa-l pretuim si sa-i oferim tot ce are nevoie pentru a face ceea ce simte....si despre acest lucru simplu a fost activitatea de azi... Recunoscatoare pentru intreaga experienta...!!!!!!!!!!!!!

Dorul ca loc...

Dorul este pentru mine locul geometric al mai multor dimensiuni ale fiintei...

Ele au aceeasi proprietate... iubirea...Nu stiu daca toate acestea descriu un cerc, o sfera sau poate, o elipsa ( cu doua focare, evident :) )...

Ce stiu cu siguranta este ca e un loc in care ma intalnesc cu ceva foarte profund al fiintei mele, intr-un mod tandru.

Ma pot intalni si cu casa in care m-am nascut, cu suflete dragi, cu Dumnezeu, transformand  absenta aparenta in ceva mai inalt...

Oricum, daca locul geometric e un cerc, el poate deveni oricand...un punct.

Daca e o sfera, asemenea.

Iar daca ne gandim la o elipsa...cred ca e putin mai complicat dar tot la un punct putem ajunge.

La 1.

Proprietatea comuna ramane aceeasi...

Ne vedem acolo!

In galaxia mea multicolora...

In galaxia mea multicolora
Se petrecu chiar azi ceva nemaivazut...
Intregul timp a devenit o ora
O ora cu minutele de lut...
Si cum curgea, atotcuprinzatoare,
Ora se poticni in spatiul devenit prea stramt...
Clepsidra se uita zambind spre-un Soare
Caci lutul din interior...era Pamant!...

Praful stelar sclipea in vesnicie
Iar doua stele noi, stralucitoare,
Se straduiau, spre centru-n galaxie,
Sa mai ramana ceva timp...nemuritoare...
Dar Orizontul le chema spre el
Caci Timpul disparuse, cum spuneam
Si totu-n galaxie se petrecea altfel...
Evenimentul nostru in spirala deveneam...

In galaxia mea multicolora
E infinit ceva nemaivazut...
Cand te gandesti ca totul a pornit de la o ora...
Si de la timpul transformat in lut...