Steluța

Nu te grăbi să afli! E târziu!
Nu știi de ce sunt două deși tu vezi doar una!
Lumina-i pare foc, un foc extrem de viu
Ce poate arde totul sau încălzi într-una...

Ți-am spus că nu e una
Dar ai crezut că mint...
Oricum nu mai contează, de-acuma e totuna...
De fapt, nici Sirius n-a fost crezută pe cuvânt
Până când A și B nu s-au văzut distinct,
Până când A și B n-au desfăcut cununa...


Nu te grăbi să afli! E târziu!
Și poți să crezi despre steluță tot ce vrei!
Ea va rămâne-acolo, în pustiu,
Pân' vei primi cu inima lumina ei!

Marțea nu sunt întotdeauna "trei ceasuri rele"...:)

Gata, am spulberat și pattern-ul de ghinioane legat de ziua de marți, la fel cum am reușit și cu "sindromul aniversar" legat de luna octombrie...:)
Când nu condiționăm mental și când nu trasăm direcții clare de evoluție a unei situații (izvorâte din prejudecăți, superstiții sau "bariere" de a căror realitate  încercăm zilnic să ne convigem :) ) avem toate șansele să evadăm din capcana "profeției autoîmplinite" și să ne îndreptăm către o libertate a spiritului după care tânjim continuu, fără să o conștientizăm întotdeauna...
Fericirea pe care ți-o aduc faptul că ești onest față de esența ta și surpriza înțelegerii și confirmării unor mesaje pe care le-ai recepționat până acum "cu paraziți" :), pot veni și te pot lua prin surprindere....fix într-o zi de marți!!!

Recunoscătoare!

Să traversăm pe roșu...

Să traversăm pe roșu, dacă vrei!
Ca și cum daltoniști am fi, o zi măcar...
Amenda s-o plătim, dar nu în lei,
Ci-n mii de ani-lumină de zadar...

Abia o achitasem pe cealaltă,
Căci semafoarele ne-au supărat mereu :)...
Au încercat să ne oprească și-altădată,
De parcă numai roșu ar fi în curcubeu!


Și după ani-lumină achitați
E iarăși roșu...Traversăm sau ne oprim?
Poate de-această dată vom fi și noi iertați
Și vom putea și-n verde să ne amintim...

SECUNDA

E timpul să mă dau doi pași în spate
Și să privesc de-acolo, cu caldă detașare!
Doi pași cât o secundă pierdut-odată-n noapte,
Ce s-a făcut nisip și s-a întors în mare...

Am tot sperat că voi recupera secunda...
Dar ea e încă-n mare sau poate chiar pe mal...
Și doar atunci când va iubi cu-adevărat clepsidra
Va fi iar TIMP, curgând ...atemporal...

E timpul să mă dau doi pași în spate
Și să accept senină cam tot ce va veni...
Va fi iar TIMP? Ori poate-acea secundă
Un mic mărgăritar va deveni...

Indiferent ce drum o va alege,
Cu siguranță SCOICĂ nu voi fi!
Voi fi tot eu, CLEPSIDRA, se-nțelege :),
Cu o secundă-n minus, ce veșnic va lipsi....

Măresc chiria!!

Inima mea e locuită !
Are chiriași.

Ei se mai ceartă între ei câteodată (eterna luptă pentru teritoriu :) !) și trec dintr-o cameră într-alta prin pereți, fără să reclădească ce dărâmă. Câteodată se bucură împreună destul de zgomotos..
Toate acestea îi zguduie structura de rezistență, pâna la stadiul de "bulină roșie" obligatorie!

Inima mea nu are uși, nu are ferestre, ceea ce ar părea de neacceptat pentru cei care o locuiesc...Cu toate acestea, ei stau acolo de mult timp, se simt bine și...nu s-ar muta într-o alta inimă!


Poate pentru că inima mea are propria-i sursă de lumină, se renovează singură, oferă confort I emoțional :) și mai mult,...  chiria a fost până acum foarte mică!

Întrebări firești...:)

Paralelele nu se-ntâlnesc niciodată, nu-i așa?


Ce fel de geometrie-i asta??

Nici dacă spațiul se curbează sau se torsionează, cumva?
Are și timpul ceva de spus pe aici???

Dacă dimensiunile se cheamă că-s paralele, inseamnă că nu au puncte de contact??? Am vazut într-un film că se poate :)...dar era un film...SF :)...

Mă așez pe cornișa dimensiunii mele și privesc către cea paralelă, cum aș sta cu coatele sprijinite pe pervazul unui geam uriaș...
Bătăi de aripi luminează spațiul și imaginea mea din cealaltă dimensiune zâmbește...

E semn că poate, cine știe, se mai schimbă matematica...

Fetița cu chibrituri...

Sunt în poveste și mă-ntreb:
Finalul...l-aș putea schimba?
Mi-a mai rămas doar un chibrit...
Din tot, tot ce era...

Îl țin în pumn, bine ascuns
De tot ce mai visez...
Lumina-n jur toată s-a stins...
Să-l ard sau să-l păstrez?

A fost frumos cât am avut
Cutia încă plină...
Am ars și eu în nevăzut...
Lumină din lumină!

De l-aș păstra, m-aș amăgi...
E ca și cum mi-aș spune:
"Când vrei să fii poți să-l aprinzi!"
Dar după-i doar...tăciune...

Așa că-l ard acum, cu bucurie
Și sunt lumina lui, lumina mea...
Finalul nu mai are cin' să-l scrie...


O fi final sau început de... altceva???











Ilustratie: Brândușa Maria Bălan

Îmi amintesc...

Îmi amintesc privirea ta de gheață
Și gândul meu... (ce încă se mai teme!...)
Și aeru-nghețase...și dorința...
Era târziu sau poate prea devreme...

Ai coborât dintr-o poveste veche,
Mult prea târziu sau poate prea devreme...
Și te-ai jucat cu gheața și cu focul,
Născând în piatră lacrimi și poeme...

Îmi amintesc și lacrima-ntre gene!...
Nu știu de ce acum, când "am încălecat pe-o șa"?...
E prea târziu...sau poate prea devreme...

Să înțelegi și tu povestea,...CUM E EA!...