Despre margaritare...si nu numai...

Se apropie sfarsitul anului, bilantul e imbucurator, afara nu e foarte frig...nu prea am chef de activitati intelectuale...dar asta nu-i asa deranjant :) )

M-as aseza undeva, la gura unei sobe, ascultandu-mi sangele  toropit si lasandu-mi creierul sa-si modifice putin ritmul,...in speranta ca voi reusi, cu privirea jucand odata cu flacarile din vatra,  sa ma conectez mai bine la mine...
Ce vreau?
Ce-mi doresc pentru 2013?
Imi doresc cate ceva...nu stiu acum daca sunt si lucrurile de care am nevoie neaparat:)...

Ma intreba un suflet drag ieri , pe un subiect care ma preocupa in ultima vreme, acela al iubirii neconditionate : " nu e riscant sa se intample toate astea? sa oferi, sa tot oferi...sa nu astepti nimic, asemeni unui copil care nu prea are idee ce-i aia asteptare...si la final sa ramai tu fara resurse interioare?..."
I-am spus ca atunci cand oferi asa, nu oferi doar DIN ci PRIN tine...si esti constient tocmai de legatura indestructibila pe care o ai cu ceva de Sus...
Intrebarile au continuat si astazi (m-a bucurat pentru ca si eu mi le pusesem la un moment dat si n-a fost nimeni prin preajma sa-mi raspunda :))
"Cum putem oferi prin noi...si nu din noi...m-am oprit la doi termeni total opusi ...si totusi  ar spune acelasi lucru. Samanta e in noi..."  Exista o sursa inepuizabila de energie universala si iubire la care "samanta" din noi se poate conecta oricand, pentru ca de acolo provine...Cu cat samanta divina din interiorul tau creste, si nu oricum, ci intr-un "sol" cat mai fertil (a se citi: intentii bune, ganduri frumoase, lipsa mandriei si a invidiei, Ego tinzand catre 0 etc), cu atat conexiunea e mai buna...In plus, cand oferi primesti inapoi exponential, chiar daca nu imediat si oricum exista un "recharge" permanent...Asta cred acum...Oricum, cred ca este foarte greu sa iubesti fara asteptari, tocmai pentru ca nu detinem decat "samanta",...careia ii sunt necesare multe lucruri pentru a ne transforma cu totul fiinta intr-o floare de Lumina...

Am realizat pe parcursul dialogului ca ar mai fi ceva de raspuns la prima intrebare...Da, exista un risc...Nu neaparat acela de a-ti epuiza resursele ci acela asupra caruia ne avertiza Cineva cu peste 2000 de ani in urma: "Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi." 
Da, in legatura cu asta cred ca e nevoie de un pic mai multa atentie...

Mi-am dat seama in seara asta, discutand pe acest subiect,  (multumesc!) ca e important sa pastrezi in jurul tau persoanele pentru care conteaza nu doar ceea ce spui , faci sau simti pentru ele ,...ci contezi si tu, ca Om...
Acest lucru nu conditioneaza iubirea oferita de tine (o vei oferi in continuare daca e iubire) ci doar prezenta/absenta acelei persoane in proximitatea ta...

Am inteles ca e mai "safe" pentru tine sa fii departe cand margaritarele sunt calcate :) ...

bilantz :)

Intre doua sarmalute rasucite mi-a venit si ideea de bilant :)…vad ca se poarta :) si, dincolo de doza de snobism minuscula care mi-a mai ramas, chiar simt nevoia sa il fac...

Ce sa zic, a fost un an incredibil !...

Un an in care mi-am vazut copilul la liceu, un an in care acelasi copil simt ca si-a gasit vocatia (ca sa nu zic calea :) ), un an in care implinirile pe plan profesional au venit in cele mai neasteptate momente, un an in care am iubit si am fost iubita, un an in care am castigat o « sora », cativa prieteni autentici (selectia a fost dura :)), un an in care am spus tuturor exact ce am simtit, inclusiv « te iubesc » (lucru care nu-mi statea in obicei :) ), un an in care am avut parte de momente care mi-au taiat respiratia, un an in care m-am apropiat foarte mult de mine si de lucrurile pe care nu le stiam, inca, despre propria-mi persoana, un an in care m-am reapucat de scris cu mare drag...

A fost un an in care multi oameni au intrat neasteptat in viata mea, aducandu-mi bucurie si emotie, un an in care altii au iesit (unii pe usa din fata, altii pe usa din spate :) ), un an in care am fost rasfatata de recunostinta celor fata de care trecerea mea pe langa ei a lasat urme de amintit cu drag...
A fost un an plin, greu si frumos, in care am avut de invatat mai multe lectii complicate, un an pentru care sunt recunoscatoare si multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi, in felul lor. Multumesc celor care m-au tinut in brate (la propriu si la figurat ) in momentele cele mai grele , celor care m-au iubit, celor care nu m-au inteles si celor care m-au judecat, celor care m-au mintit, celor fata de care, poate, am gresit...ce sa mai, multumesc tuturor celor in gandurile carora am fost, intr-un fel sau altul...

A fost unul dintre cei mai frumosi ani din viata mea...si mi-as dori sa continue si dupa 1 ianuarie, cu orice risc :)...

Ok, recitind ce am scris...ma simt ca la Oscar...penibil sau nu, 2012 pentru mine a fost de Oscar !!!!

Recunoscatoare !

SARBATORI CU LINISTE SI CU OAMENII CARE VA SUNT DRAGI ALATURI VA DORESC TUTUROR!!

all in...

Am vazut la statusul de fb al unui prieten asta, chiar azi..."All in...:)"...
M-a facut sa zambesc...

Ultima oara cand am rostit fara cuvinte "all in", partenerii mei de joc s-au "aruncat"!
Fold!
E frustrant...,mai ales ca niciunul nu m-a intrebat ,macar din curiozitate, ce carti aveam in mana...
Unul dintre ei chiar zambea in coltul gurii a "las' ca stiu eu, era cacealma!"...

Am ramas cu cele 5 carti frumos ordonate in mana...
Mi-ar fi placut sa continuam ...
Mi-ar fi placut ca macar unul dintre cei cu care jucam sa aiba curajul sa riste...
Dar "all in" sperie...,pentru ca nu poti continua cu jumatati de masura...
E nevoie sa pui si tu la bataie tot...si e posibil sa pierzi...

Voi pastra "mana" asta ca amintire ... nu mi-a placut niciodata ideea de cacealma :).

Pas

Ma mut in alta galaxie!

M-am hotarat!
Ma mut in alta galaxie!

De la Hubble stiu :) ca sunt miliarde de galaxii!...Voi gasi una care sa ma primeasca.

Probabil ca va ajunge acolo doar esenta a ceea ce sunt, si voi fi constienta de schimbare abia in miliarde de ani-lumina...sau nu :), poate intr-o secunda, daca pe drum voi putea tine ochii deschisi...(traseul in spirala ma ameteste, de obicei :) ).
Ma astept ca infinitul meu mititel sa intalneasca infinitul mare, traversand linia de separatie :)..., generand continuu  dorinta de a repeta aceasta taina...

Sunt orizontul unui eveniment...la fel ca tot...

sezatoarea recunostintei

Pe pricipiul "Ce pot face doua maini dibace??" :), pe principiul "Cine se aseamana se aduna!", pe principiul "Da mai departe!"...si pe multe alte "principii" (inclusiv " Ai grija ce-ti doresti...ca s-ar putea sa primesti!":) ) a avut loc aseara o intalnire de suflet...

Locatie: casuta Gabrielei
Gazda si creatoare de context: Gabriela
Participanti: 13 oameni speciali care trebuiau sa fie acolo
Beneficiari: noi toti si cativa copii

Nu voi intra in prea multe detalii...
Doresc doar sa-i multumesc inca o data Gabrielei pentru ca ne-a creat un cadru in care am putut sa intalnim oameni frumosi, cu care am rezonat, un cadru in care am putut sa fim creativi (ca la mine, cel putin, de indemanare nu poate fi vorba :) ), in care am avut ocazia sa fim autentici, suportivi, calzi si generosi...

Eu am primit multe aseara!!!
Bucurie, entuziasm, lectii de viata ( de care chiar aveam nevoie! Multumesc Gina !), recunostinta ( aici am fost chiar coplesita dar am nevoie sa ma obisnuiesc sa primesc!), iubire, prietenie si...PLACINTE!!!! (multumesc, Ana!)

Am inteles inca o data ca nimeni nu apare intamplator in viata noastra si ca ar fi cazul sa-i primim firesc, fara uimire si fara a incerca sa gasim explicatii rationale, pe cei care intra brusc si de care ne simtim foarte apropiati,...ca si cum ne-am cunoaste de secole :)...

Simt ca ce a fost aseara este un lucru de care aveam nevoie...
Poate aveam nevoie sa pricep, odata pentru totdeauna, ca ceea ce oferi se intoarce, intr-un fel sau altul, inapoi la tine, atunci cand e cel mai potrivit, si cu siguranta, amplificat exponential de bucuria celor prin sufletele carora a trecut...

Recunoscatoare!

Dreptul la...

"Nu poti pierde decat ceea ce nu ai avut" ...("Solo se pierde lo que realmente no se ha tenido."  J.L. Borges)

Atat de des am auzit asta in ultima vreme, incat aproape ma deranja...
Suntem oameni si actiunile noastre inca se mai lasa cu frici, cu temeri...,cu asteptari...

Daca nu poti pierde decat ceea ce  nu ai avut niciodata inseamna ca e nevoie sa redefinim "pierderea"..., dincolo de ideea de "proprietate"...
"Ai avut" nu cred ca se refera la "ti-a apartinut in mod oficial" pentru ca poti pierde si o bijuterie pe care ti-ai cumparat-o din economiile tale, si o casa in al carei act de proprietate figurezi, si o umbrela pe care ai primit-o de la un prieten cu o ocazie oarecare , ba chiar si o cetatenie :)... Iar daca le pierzi probabil ca nu erai indreptatit sa le ai :), nu le meritai ...
Cred ca se refera, mai degraba, la adevarul lui "a avea" care poate fi tradus uneori prin  "dreptul la...".

Imi convine si nu-mi convine ce-am scris, pentru ca ar insemna ca avem dreptul la multe (recunoscatoare!) in timp ce n-avem  dreptul la altele :(...
Sau, poate tocmai acum e momentul sa aflam ce meritam si ce nu...

Iar daca inteleg ca nu am dreptul la ceva, voi  muta compensator (ma pricep tare bine la asta :)) "centrul de greutate" de pe "dreptul la..." pe "dreptul la...altceva"...pana la urma, fara discutie, tot e un  CASTIG!

Iar daca voi ramaneti cu ceva dupa  aparenta pierdere de timp din acest moment de lectura :)...,inseamna ca aveti dreptul de a va pune aceleasi intrebari ca si mine :))) si poate si pe acela de a primi niste raspunsuri...:)

Oricum, am dreptul la zbor, I'm sure!!!!

Astept zorii...

Inca e intuneric...

Astept zorii
sa-mi descante,
asa cum facea bunica
in copilarie...

Astept zorii
sa-mi surada,
ca si cum s-ar bucura
ca ne zarim din nou...

Astept zorii
sa pot privi in jur
si sa pot vedea...

Astept zorii sa ma conving
ca nu am orbit in timpul noptii...

ACASA...

Am mers vreo ora si jumatate prin zapada...aveam nevoie sa fac asta singura, ca pe un ritual...
Ar fi trebuit sa ajung la sectia de votare dar era prea aproape :) asa ca am ocolit prin centru si am facut cateva poze...
Prima ninsoare serioasa din acest an!...
Asteptam asta cu nerabdare si cu speranta ca va mai acoperi cate ceva...si ca va frana putin turismul electoral :))

M-am pomenit calcand cu "senilele" apasat, intrand cu voluptate in zapada "neinceputa" pentru a surprinde cate ceva din ce mi se parea mie "demn" de surprins cu camera foto...

Amintiri, amintiri frumoase!...Asta au trezit pozele mele in sufletele prietenilor care sunt departe de casa!...Amintiri ale unei copilarii minunate,...amintirea prieteniilor legate in acele timpuri si pastrate cu dragoste peste ani,...amintirea primului sarut de pe banca din parc :), parfumul anilor de liceu...:)...Amintiri... si nevoia aproape compulsiva de a veni ACASA!

Mi-e draga energia acestor locuri !
N-am gasit-o nicaieri in alta parte!
Iar iarna face sa para de poveste acest mic orasel de provincie ...in care inima mea bate cu emotie, indiferent de locul in care ma aflu, alaturi de inimile tuturor celor care considera acest loc minunat ACASA.

Daca pozele mele de azi i-au reconectat pe cativa dintre prietenii mei cu locurile natale, trezind amintiri frumoase si bucurie...pot sa consider  (desi am ajuns intr-un final la sectia de votare!) ca am votat cu mine azi!!!

Recunoscatoare!

Ganduri pentru Galateea...

Draga Galateea,

Oriunde te-ai afla acum, sper sa-ti fie bine!
Cred ca ai inteles deja ca sunt un Pygmalion usor atipic.
Cel din mitologie m-a enervat intotdeauna...
Mi-a placut  insa exemplificarea din "My fair-lady", Audrey Hepburn fiind una din actritele mele favorite:). Probabil de aceea :), pentru ca sfarsitul nu mi s-a parut echitabil desi satisfacea gustul meu adolescentin pentru happy-end :).
La fel ca originalul (nu-mi place ca trebuie sa spun asta!), n-am stiut din start care sunt pentru mine riscurile insufletirii tale, si am urmat traseul clasic !
Asa ca mi-am vazut de treaba, revelandu-te.
Ne-a ajutat si Venus aici putin, ar trebui sa-i multumim:)...
Te-ai descoperit, ajutandu-ma in acelasi timp sa ma descopar si pe mine si sa trec de la umbra (a se citi narcisism :)) care m-a calauzit in creatie la acceptarea luminoasa a faptului ca munca mea a avut un scop mult mai inalt...
Pentru ca, spre deosebire de original , am simtit ca nu e drept sa ramai in atelierul meu...
Lumea te astepta!
Asa ca ai plecat...
Ai luat cu tine cateva dintre penele cu care te impodobisem inainte sa prinzi viata si sunt sigur ca vei sti sa le transformi in aripi, demonstrandu-mi si mie ca mitul poate fi oricand transfigurat intr-un efect dragut si profitabil pentru toata lumea...!!!

Cu multumiri,
cioplitorul



Ilustratie: edward burne jones (study for Pygmalion)

Draga Mosule,.........

Draga Mosule,

Ultima mea emotie nemasurata legata de tine s-a nascut cand aveam vreo 5 ani, in Ajun...

In acea iarna ca-n poveste ai batut cu bastonul in poarta casei, mama ti-a deschis si ai pasit agale, cu sacul in spate, pe cararea troienita din fata casei.
In copilaria mea nu intrai pe horn ca-n reclamele corporatiste de azi :) ci bateai frumusel la usile copiilor "cuminti", indiferent de marca saniei pe care o aveai sau de starea de sanatate a renilor tai!.
Speram sa te opresti si la mine...mama ma anuntase cu vreo jumatate de ora in urma ca ai sosit in sat!...(pe-acolo zvonurile zboara, nu umbla :))

Era o lumina ciudata (casa noastra avea un singur bec afara :)), galbuie, ce se reflecta in globurile de sticla care protejau florile din mica gradinita...Era ca si cum coborasera in curtea noastra un "soare" si foarte multe "luni"....(stelele erau in ochii mei :))...Un microunivers tainic care m-a facut sa cred ca meritam!
Meritam ca Mosu' sa vina, sa-l vad si sa-mi hraneasca bucuria de copil!

Simt ca drumul tau de la poarta pana la fetita care te astepta pe prispa, tremurand de emotie, nu s-a incheiat nici azi...

Sunt tot acolo, asteptand sa parcurgi acei cativa metri, acei cativa ani...

Iar cand vei ajunge la mine s-ar putea sa nu mai gasesti aceeasi fetita, cu aceleasi stelute in privire...
Oricum, eu te astept si in acest an...nu pentru ca as fi fost "cuminte" (doamne-fereste :)) ci pentru ca si tu ai nevoie, poate, sa inchei acest drum...N-as vrea sa stiu ca ai ramas captiv intr-o secventa de acu' vreo 35 de ani, reluand la infinit  aceeasi pasi, in fata unei casute de tara, cu un "soare" si mai multe "luni" in jurul tau...:)

Asa ca in aceasta iarna voi stinge becul din fata casei si cand te voi auzi ca bati in poarta voi iesi si voi alerga in intampinarea ta...

Ai plans? Nu-i nimic,...

Ai plans? Nu-i nimic, lacrimile spala...
Mai spala  cate ceva din zgura asezata pe sufletul tau de-a lungul timpului...
E ceva nou pentru tine, nu-i asa? Sa simti...
Aproape ca nu-ti dai seama ce se intampla...te-ai trezit deodata coplesit de trairi ciudate pe care nu le poti decodifica pentru ca ele nu se potrivesc cu nimic din ceea ce memoria ta afectiva a inregistrat pana acum...

Ai plans? Nu-i nimic, asa vorbesc ochii tai despre dragoste...ar trebui sa le fii recunoscator tocmai pentru ca au curajul sa spuna pentru tine tot ceea ce tie nu-ti permite mintea sa exprimi...

Ai plans? Nu-i nimic, lacrimile se vor topi a mangaiere calda pe bratele tale, ca un ecou de iubire...

Am plans. Nu-i nimic. Pentru mine nu e ceva nou. E clopotelul care ma anunta ca ora s-a incheiat. Lectia s-a terminat.

Ai plans?Nu-i nimic, intr-una din lacrimi vei gasi raspunsul...

Intalnire

M-am intalnit cu mine insami
pe-un drum ce-adesea-l ocoleam...
Era-ntr-o zi cand ma uitasem
si mai nimic nu-ntelegeam.

Am fost surprinsa sa ma vad
si bucuroasa, mai ales,
desi aceasta intalnire
parea putin de ne-nteles...

Si m-am privit ca pentru prima oara,
cum fac copiii mici intr-o vitrina!
Cine eram si ce faceam
pe drumu-acesta cu lumina?

A fost de-ajuns sa ma apropii
si sa ma-mbratisez cu mine
ca sa descopar si sa stiu
ca mine-i sinonim cu tine....

Insomnie...

Daca as fi adormit acum,
totul ar fi fost posibil !...
In vis totul este posibil
chiar daca e putin deformat:)...
Pana una-alta...
doar aici Timpul
nu face parte din vocabularul de baza :)...

Dar e din nou
o noapte fara somn si fara vise...
O noapte in care
stau fata in fata
cu amintirile si cuvintele,
in dorul unei secunde
pe care o voi recupera
candva...

Timpul a devenit inamicul
unei sperante
fara speranta...

Inchid ochii
si vad tot ce ar fi putut fi
daca as fi adormit!
Nu, noaptea asta nu rezolva nimic...
E, intr-adevar, o farsa...

Maine seara
O voi lua, probabil, de la capat...
pentru ca detest somniferele!!

Dincolo de piatra...

"Am vazut odata o statuie plangand...

De fapt, nu cred ca era o statuie...cred ca era, mai degraba, un personaj de poveste tintuit in piatra de o vrajitoare suparata...si singura modalitate de a comunica ca exista si suflet dincolo de piatra era sa-si lase lacrimile sa curga...

Evident, nu oricand si nu de fata cu oricine...

Nu stiu inca de ce m-a ales tocmai pe mine...probabil ca urmele de dalta de pe mainile mele i-au inspirat incredere :)..." (asta scria la starea mea, pe fb, cu cateva luni in urma...)

***

A trecut ceva timp de atunci...

Am mai avut ocazia sa ma aflu fata in fata cu statuia despre care va povesteam...

Am stiut dintotdeauna ca acolo, in interior se afla ceva foarte frumos!..

Habar n-am ce poate tintui un suflet in piatra!...

Pot doar sa banuiesc, desi imaginatia mea devine limitata atunci cand intram pe taramul "vrajilor":)...

Nu mi-am propus neaparat sa ajut la dezlegarea "blestemului"...dar deveneam pe zi ce trece mai curioasa si mai dornica de a intalni acel suflet fara "haina" lui de piatra...

Vazusem doar niste lacrimi ...

Am simtit initial sa-i povestesc cate ceva dragut (sa nu se plictiseasca, acolo, in interior :))...

I-am povestit despre oameni, despre ce si cum vad eu in jur, despre Dumnezeu si despre iubire...

Stiu ca m-a ascultat cu atentie, poate a si zambit ...dar asta n-a ajutat prea mult...

Am simtit sa o imbratisez si am facut-o chiar daca stiam ca nu va putea reactiona vizibil si chiar daca raceala atingerii nu-mi placea ...nu stiu daca a ajutat prea mult...

Stiu, in schimb, ca piatra devenea calda in locurile in care ajungeau cuvintele, gandurile sau bataile inimii mele...

Am simtit la un moment dat ca e cazul sa-mi caut dalta !  Nu mai stiam pe unde o aruncasem :), asa ca mi-a luat ceva timp s-o gasesc... 

M-am asezat in fata ei cu dalta in mana stanga, tremurand, nestiind ce sa fac... si atunci s-a intamplat ceva obisnuit pentru realitatea de care povestim :)! 

Am devenit usor, usor, o Oglinda...iar ea, statuia din fata mea, a inceput sa-si sculpteze SINGURA piatra rece ,...stangace dar hotarata,... a eliberare,... sculptand in acelasi timp si interiorul meu intr-o forma pe care nu o cunoscusem pana atunci...

Nu s-a eliberat inca!!!

Dar observ aproape zilnic fisuri prin care Lumina izbucneste, aproape cu furie!

Iar undeva, in spate, intre omoplati,...a "rasarit" un varf de aripa !!!!!!!!!

***

Se pare ca nu era un personaj de poveste:)...si astept acum cu nerabdare momentul in care voi putea sa-i numar aripile!!!

Ilustratie: Brandusa Maria Balan

"Adevarul nu poate fi gandit; el vine la tine"...

Mi-a placut mult, da' foarte mult ce spunea J. Krishnamurti despre adevar!...

'' Adevarul nu are o resedinta stabila; nu este un scop, o tinta. Dimpotriva, adevarul este viu, dinamic, alert, activ. Cum ar putea reprezenta un scop? Daca ar fi un punct fix, n-ar mai fi adevar, ci doar o simpla parere.
Adevarul este necunoscutul si doar o minte care cauta adevarul nu-l va descoperi niciodata, deoarece opereaza cu elemente cunoscute, este rezultatul trecutului, consecinta timpului.
Mintea este instrumentul cunoscutului, prin urmare, nu are cum afla necunoscutul; demersul ei este de a inainta din cunoscut in cunoscut. Cand mintea cauta adevarul- adevar pe care l-a citit in carti- acel ''adevar'' este o proiectie a lui insusi.
Adevarul nu poate fi gandit; el vine la tine. Cand mintea nu este chinuita de ''ceea ce este'' cunoscut, de efectele cunoscutului, numai atunci i se dezvaluie adevarul.
Adevarul se gaseste in fiecare frunza, in fiecare lacrima; el poate fi cunoscut in orice clipa.''

Adevarul este fluid, intr-adevar. Si dinamic...Nu l-am privit pana acum asa...dar, da, cred asta! ...
Si acum inteleg mai bine ce incerca sa-mi spuna cineva cu cateva luni in urma, atunci cand mintea mea se straduia sa afle ''adevarul''...(inca o mai fac, din pacate :( )...

Atunci cand nu cauti cu mintea, adevarul te ia prin surprindere...te ridica si te lasa suspendat in uimire...sau intr-o lacrima...
Adevarul a venit la mine:)...m-a prins cu mintea in inima, pentru ca altfel nu l-as fi sesizat :)!

"El poate fi cunoscut in orice clipa"...
J. Krishnamurti nu ne spune si cum...
Ne lasa sa ghicim....

Cu inima, oare?

recunostinta nu se preda in scoala...

Recunostinta nu se preda in scoala :)...si nici la postuniversitar :).

Este mai mult decat un cuvant, este o stare de gratie!

Daca ai experimentat-o macar o data, devii dependent :)!
A fi recunoscator pentru ceva este ca si cum ai legitima darul primit de la Dumnezeu, dandu-i valoare de adevar , indiferent despre ce este vorba...un zambet, o clipa de fericire, o floare, un gest dragut, un "talant" pe care-l constientizezi, parintii tai, oamenii din viata ta, viata insasi...
Dar testul suprem al evolutiei tale este atunci cand, cu fiecare celula esti recunoscator pentru TOT...inclusiv pentru momentele incarcate de tristete, pentru nereusite, pentru alegerile proaste, pentru neimpliniri, pentru laturile tale de nesuportat, pentru dramele din viata ta...Pentru ca asta ar insemna acceptarea deplina a "zborului" tau in aceasta lume...si a sensului sau...

Exersez recunostinta cu tenacitatea caracteristica zodiei :).
Daca inveti sa fii recunoscator, perspectiva ta se schimba dintr-una simplista, incarcata de autovictimizare, intr-una globala, rotunda, iar spiritul tau devine din ce in ce mai mult unul de invingator...
Si nu invingi nimic altceva decat pe inamicul tau nr.1: Ego-ul!

Am primit lectii de recunostinta (nu, nu la scoala si nici la postuniversitar :) ) de la Oameni.

Ultima a fost atunci cand o persoana pe care o iubesc si care a adus multa lumina in viata mea, si-a pierdut recent cel de-al treilea copil.
Mai pierduse doi, dar asta era deja o poveste veche...
A venit dupa inmormantare si mi-a spus : " Sunt atat de recunoscatoare ca am rezistat si am putut sa fiu langa el pana la capat...am vrut sa fiu acolo, pana in ultima clipa..."
Imi relata asta cu zambet!!...
Chiar era recunoscatoare pentru ca  Dumnezeu i-a dat puterea sa fie constienta de fiecare moment al despartirii ....era recunoscatoare pentru prezenta ei constienta la inmormantarea copilului ei...!!! 
Cam mult, nu??????

Cam despre asta e recunostinta...daca aveti parte de asemenea oameni in jurul voastru, fiti recunoscatori!
Eu sunt.

Singura carare...:)

A nins de toamna si-a plouat de vara.
Au inflorit copacii-n iarna iara!
In prima vara s-a cules recolta
Iar intr-a doua a-nflorit si bolta!...

In crivat au sosit, tipand, cocorii
Si peste flori au ras in hohot norii.
S-au adunat albinele ciorchine
Si-atarna-n via ce de-abia le tine...

Ce s-a-ntamplat cu Soarele si Luna?
Ca lumineaza impreuna-ntruna!!...
Ce s-a-ntamplat cu Cerul si Pamantul?
Ca isi rostesc intr-una legamantul!...

Nu s-a-ntamplat nimic spectaculos...
M-aplec cu drag si ii observ pe jos...
Doi licurici se-mbratisau lang-o tulpina
Si-n jurul lor era multa lumina...

Mi-a fost destul de greu sa inteleg
Si toata nebunia s-o dezleg.
Dar am aflat ca Soarele si Luna
Nu s-au iubit intotdeauna ca acuma
Iar Cerul si Pamantul s-au legat
Lang-o tulpina ce sclipea neincetat...

Un infinit mai mic si-un infinit mai mare

mergeau, de fapt, pe singura carare...:)

Concluzie :) sau " Glad to meet you ...again!"

Cand doua suflete se recunosc ingerii se bucura!

E ca o poarta care se deschide catre o alta lume , catre o dimensiune noua, banuita sau dezvaluita de experientele altora pe care, pana acum, nu le-ai crezut.

Cand doua suflete se recunosc...e ca un poem identic scris de doua persoane care nu s-au intalnit niciodata...ba, mai mult...traiesc in colturi diferite ale lumii :)...

Cand doua suflete se recunosc...e un curcubeu acolo, care le leaga...el devine vizibil si va fi vizibil permanent, indiferent de conditiile meteo...e ca un perpetuum, ca o entitate colorata vesnica ce hraneste cu lumina dispersata (intr-un mod magic) cele doua suflete...

Cand mai multe suflete se recunosc (mi s-a intamplat si asta :)), curcubeele se unesc si totul devine posibil!

S-au deschis multe porti in viata mea. Exista multe poeme identice pe care le-am scris...si multe, foarte multe curcubee...
Ultima poarta mi-a permis, insa,  sa devin constienta de bucuria ingerilor... Recunoscatoare!

n.a. Premisele acestei concluzii nu pretind ca ofera decat "dovezi" subiective, izvorate din experienta din ultimii 4-5 ani :))
As fi putut sa ma lansez in afirmatii de genul :
 "Daca doua suflete au aceeasi vibratie, ele se vor recunoaste cu  usurinta."
 "Ingerii se bucura cand sufletele sunt pe aceeasi vibratie."

Dar ma abtin...sunt convinsa ca eroarea isi poate face loc...mai ales ca nu pot demonstra dar simt ca ingerii isi exprima bucuria atunci cand vibratia este una inalta!!!

cadoul de 1 luna de zile..:))

Au citit mama si tata articolele mele de pe blog :).....
Taman azi dimineata :)...
Pana aici, nimic spectaculos desi cand m-a sunat mama si mi-a spus, emotiile legate de "evaluarea" lor m-au cam traversat...mda, conteaza...
Mi-au spus ca sunt fericiti si pentru ca nu s-au descurcat sa posteze un comentariu direct pe blog :), mi-au scris o scrisoare :))) (aici deja eram varza :)...stiu cum scrie mama si stiu cum gandeste tata!!!)

A venit mama special sa-mi dea scrisorica lor, cu dragostea cu care a facut intotdeauna asemenea gesturi...poate nu intamplator azi, cand bloguletu' implineste o luna!!!
O redau:
"Am citit cu luare-aminte scrierile tale aparute pe "masinaria cu multe fete" si...parintii tai spun: ochii nostri nu mai "bat" atat de sus, sa-ti urmarim indeaproape "zborul"! Doar cu ochii mintii o putem face si sufletele noastre se bucura si canta in surdina odata cu tine!!!
Porumbelul, ca simbol al zborului (si nu numai), oricat de sus sau departe ar zbura se-ntoarce intotdeauna la cuib cu drag si uneori cu sacrificii...fiindca la mari inaltimi exista acei ulii porumbari (Accipiter gentilis) care stau la panda si le curma zborul...
Deci, agerime maxima in depistarea acestor "pirati" si ocoleste-i la timp de poti!!!!Nu-i neglija nici pe cei de la sol...ca exista!!
Te-mbratisam cu dragoste,
mama si tata"

Acesta este unul din acele momente in care cuvintele devin neincapatoare...am nevoie totusi sa fac cateva precizari:
Oricati pradatori ar exista si de oriunde ar pandi ei...si porumbeii au ingeri pazitori!I feel it!
"Cuibul" pentru mine este acel "acasa" unde cu totii aspiram sa ajungem...adica acolo unde ne este sufletul...ai mei stiu asta si pentru cadoul lor neasteptat le multumesc! Din suflet!

cand vreau sa cant...

Cand vreau sa cant

Ma uit fara sa vreau in spate

si vad cum clipele ce-au fost revin...

Imi amintesc din nou ca eu doar Sunt

si ca ce-a fost, oricand, din nou, se poate!...

As vrea cu ochii stransi sa cant

Strivindu-mi amintirile sub gene

Si sa le simt vibrand ...E ca si cand

ai asculta-n continuu cuvinte martiene!...

E un limbaj pe care crezi ca-l stii

si-l intelegi...desi nu poti decat sa-l banuiesti...

Ar fi nevoie pe deplin ca ei sa fii

pentru-a simti si-a sti ca mai traiesti...

Imi voi reaminti si acest grai

pentru ca vreau sa -nvat sa fiu,

indiferent pe ce planeta-ndepartata voi gasi un Rai

in care sufletul sa-mi fie viu...

Apropos de zbor...

Ma dau eu porumbel voiajor:)...dar mi-am dat seama zilele astea ca s-ar putea sa zbor un pic cam jos :)...am avut un moment in care am fost foarte sus si asta m-a cam ametit...nu sunt obisnuita cu altitudini atat de mari...dar fac eforturi...bine ca zbor! Pentru asta ma bucur...iar falfairile de aripi, ale mele (si nu numai ) imi confirma ca sunt in acord cu mine...mai am un lucru de facut...sa accept deplin "curentii" (despre care imi povestea cineva drag deunazi) si sa nu incerc sa zbor impotriva lor...ar insemna sa zbor impotriva mea...imi caut inca drumul...si sper ca "pasarile" din jurul meu sa inteleaga asta...
Oricum, sunt recunoscatoare pentru zborul meu  din ultimele zile...supraoxigenarea genereaza stari modificate de constiinta pana si la porumbei :))

"Pana cand vei zbura din nou..."

Am aproape de mine o prietena care m-a regasit cand eram "in zbor"...
I-a placut sa ma intalneasca  acolo sus, i-a placut sa "zboare" din cand in cand cu mine...
Cred ca-i e dor sa zburam impreuna :) ...pentru ca astazi mi-a daruit intentia ei de a face tot ceea ce poate sa "zbor" din nou...
M-a facut sa-mi fie  dor de acele zile...

Am si eu intentia sa regasesc acea stare chiar daca n-am fost niciodata vultur sau pescarus...am fost, poate, un porumbel care s-a odihnit pe o cornisa, tragandu-si sufletul pentru putin timp, inaintea unui voiaj mai lung si mai obositor...

Aripi am, simtul orientarii e la locul lui...si-apoi, eu sunt un porumbel de zbor, nu unul  ornamental!!!
Cred ca aripile conteaza asa ca....ne vedem sus!!!


Multumesc!

dorinta...

As vrea sa pot sa fiu si altceva...
O floare..., nu stiu, poate chiar o lacramioara...
Sa ma-ntalnesti intamplator pe-un drum de tara
Si sa te-opresti zambind in fata mea...
Sa te privesc prin frunze iar tu sa vii spre mine
Si sa nu stii ca verdele sunt eu
Si sa-ti doresti sa iei la drum cu tine
Ce altadata poate ti-a fost greu...


Si m-as simti, in mana ta culeasa,
Ca un buchet!..Desi m-as stinge-usor
Lasand in urma mea o liniste frumoasa
Si invatandu-te asa sa-ti fie dor...

As vrea sa pot sa fiu si altceva...
O floare..., nu stiu, poate chiar o lacramioara...
Presata intr-o carte, undeva...

Care sa-ti aminteasca fara sa te doara
De verdele care eram candva...

Cand cuvintele devin neincapatoare...

Cateodata " multumesc " , de exemplu, este necuprinzator…de aceea, el apare insotit la multi dintre noi de “n-am cuvinte” sau “m-ai lasat fara grai” sau de un "din suflet" pe care il consideram absolut necesar…si tot de aceea poate, simtim nevoia, mai mult decat sa spunem sa si facem cate ceva… uneori plangem, alteori radem, oferim ceva in schimb imediat sau ne facem ca n-am sesizat darul primit, asteptand momentul potrivit pentru a oferi ceva « asezat » intr-o surpriza frumoasa si cuprinzatoare...

M-am obisnuit sa multumesc des iar in ultima vreme au fost multe situatii in care cuvintele parca nu mi-au ajuns...si nu e vorba doar de " multumesc " :)...

De cate ori cuvintele devin neincapatoare pentru "extensiunea subiectiva" a termenului, facem lucruri…unele simple:), altele mai putin simple…unele de inteles, altele de neinteles…pana si pentru noi...

Descopar din ce in ce mai multe notiuni « neincapatoare » iar asta ma face sa ma intreb daca nu cumva noi ne " extindem " interior iar acest lucru face ca termenii uzuali sa para limitati:).

Din fericire, limba romana ne ofera solutii...nuantarea a ceea ce vrem sa spunem, simtim sau gandim este posibila (cu putin efort, lectura, achizitii de vocabular si un istoric fara chiul de la orele de romana:))...

Dar pana acolo si inafara de asta...iubesc secunda aceea in care simt mai mult decat pot spune !!!

Chiar si acum...

A trai inseamna a respira....dar nu oricum :)...

Am avut nevoie de vreo 40 de ani sa-mi dau seama de acest lucru...(bine ca nu s-a intamplat dupa 90 :) ) Desi  se spune ca niciodata nu e prea tarziu, este  , totusi , confortabil sa stii ca ti-au mai ramas ceva ani in care sa respiri... altfel...

Am trecut, ca fiecare, prin toate etapele: surpriza, disconfort, teama, respingere, cautare frenetica, raspunsuri false, informatii directe si indirecte, sincronicitati, reconsiderari, lectii mai dure si mai putin dure, maestri spirituali, vise, intuitii, lectura, experiente de tot felul care m-au dezvaluit mie si celorlalti, in Lumina si in Umbra...M-am surprins gandind, simtind si facand lucruri pe care eu, "cea veche", nu le-as fi facut niciodata...
Poate suna usor incoerent ce comunic...doar ca pentru mine abia acum viata incepe sa aiba coerenta...cel putin in modul in care o percep...

Conexiunile dintre noi sunt mai profunde decat ne putem imagina iar modul in care hotaram (cica!) sa ne traim viata il afecteaza pe celalalt ireversibil...
Vorbeam odata despre oamenii din viata mea, despre cum unii pleaca si altii vin...la momentul oportun...Da, la un moment dat ma simteam ca-n Matrix...O matrice ampla, tinzand spre infinit ca si complexitate, cu aspecte trans si intergenerationale sesizabile, care m-au speriat initial...
Suntem, intr-adevar, o mare FAMILIE...si nu mai cred in ideea clasica de "suflete-pereche"!
Cred in suflete cu vibratii asemanatoare care se gasesc si se atrag in scopul unor actiuni comune, cu sens evolutiv personal si colectiv...

Daca simti aceasta Matrice...simti si fractalul...Totul, dar absolut totul, se reduce la ...iubire!

A trai  inseamna, pentru mine, a sacraliza respiratia, resemnificand-o dintr-un act fiziologic de supravietuire intr-un proces de transformare a INSPIRATIEI in IUBIRE...

Cu riscul ca unii dintre cei care citesc aceste randuri sa se duca cu gandul la sintagma "tirului cu lamaie" :) (si eu sunt tentata, recunosc :) ), ma bucur pentru mine si sunt recunoscatoare ca n-am 90 de ani :)!

Marul care a inflorit a doua oara...

Este 21 octombrie si marul pe care l-am intalnit eu astazi avea o floare !!!

Nu prea mai avea el frunze dar avea o floare!!!…

Acum, sigur, inteleg ca temperaturile ridicate din aceasta toamna l-au putut ajuta  in a doua inflorire….:)) Totusi, imaginea e una mirabila !…

Iata ca sunt copaci care stiu sa infloreasca oricand !…

Marul de azi stie cu siguranta (ceilalti pomi din jurul sau n-am observat sa poarte marturii ale infloririi desi conditiile meteo au fost aceleasi...)

Se spune ca daca pomii infloresc a doua oara e semn de toamna lunga...

Asa o fi dar e si semn ca se poate ca primavara sa te surprinda oricand ...oferindu-ti inflorirea pentru ca se poate, pentru ca o contii ...(asta ca-ntre noi, copacii J ).

« Marul care a inflorit a doua oara »… Cautam de mult un titlu pentru cartea mea...cred ca l-am gasit... J

Multumesc, Gabriela !

Like diamonds in coal asleep....

Sunt unele momente de-a dreptul speciale in viata ta cand aspecte minunate dar nebanuite ale interiorului tau apar si sclipesc aproape orbitor….

Pot fi emotii, sentimente, trairi despre care nu stiai ca te definesc...

Ele iau nastere la adancimi mari ale sufletului tau, la « temperaturi » si « presiuni » ridicate, la fel ca diamantele (in conditii favorabile sau nefavorabile :) ...si asta va determina structura lor intima ! ).

Poate ai dat intamplator peste "diamantele" din interiorul tau, sau poate cineva sau ceva a « forat » cu intentie...

Important este sa nu te sperii...ele stralucesc altfel, intens (cica unghiul de refractie ar fi de vina !) . Iar daca le mai si slefuiesti pot deveni resurse importante in ceea ce ai tu de facut acum si  mai tarziu...

Poate nu ai stiut ca ele salasluiesc acolo...

In astfel de momente afli si dupa clipa initiala de uimire incepi sa te intrebi ce vei face cu ele ?

Le vei « purta » ca pe o bijuterie pretioasa ?

Vei spune celorlalti despre ele ca sunt, de fapt, din sticla?

Le vei ascunde in vreo caseta cu cheita din dorinta ca ceilalti sa nu te invidieze pentru comoara ta ?

Le vei darui altcuiva ?

Nu prea stii ce sa faci cu ele pentru ca nu esti obisnuit cu ceva atat de valoros...:)

Vei sti la un moment dat...

Doar atunci cand curcubeul stralucirii lor iti va cuprinde intreaga fiinta...:)

Caprita vecinului

Inteleg curiozitatea si o respect la ceilalti si la mine atat timp cat nu trece catre intruziune...
Inteleg dorinta de cunoastere justificata si o respect la ceilalti si la mine.
Inteleg nevoia de a sti aspecte pe care cei la care se refera acestea nu doresc sa se afle si nu o respect...
Nu respect tendinta de a te uita in curtea vecinului doar pentru ca are o capra. Capra ai si tu :)) (sau poate ai avut !).
Nu respect judecatile emise pe zvonuri si rautatile izvorate din frustrare.
As respecta admiratia in raport cu "capra vecinului" si dorinta de a comunica cu acesta pentru a ne creste "caprele" cat mai bine sau pentru a afla cum a facut el ca animalul sau sa traiasca!!!
Fiecare are dreptul la o opinie in raport cu "caprita" zarita, poate, involuntar (:))) prin gard dar poate ca si "capra" are dreptul la intimitate!!! Ce sa mai zic de "vecin"!
In concluzie, banuiesc ca va fi nevoie sa le explic de multe ori "vecinilor" ca daca ei nu mai au capra, este doar responsabilitatea lor iar cunoasterea unor detalii in legatura cu animalul meu i-ar putea ajuta in a-si creste eficient viitoarea achizitie ...si cam atat. Faptul ca isi hranesc Ego-ul cu problemele digestive (sau de orice alt fel) ale caprei altuia nu le va tine "de foame" decat putin timp...Apoi vor observa un alt "vecin", cu o alta "capra"...In tot acest timp, "foamea" va creste iar "curtile" lor va ramane tot goale....
Ma gandesc acum sa fac  cadou cate o "caprita" fiecarui "vecin"...As respecta dorinta lor de a o creste, chiar daca au primit-o...

Momentul oportun...

Am inteles recent ca toate, dar absolut toate situatiile, informatiile si persoanele apar  in viata noastra exact cand e nevoie…nicio secunda mai devreme sau mai tarziu …

Impresia poate fi de “abia acum?” sau de “ce se-ntampla? Nu sunt pregatita... "

Sunt impresii...izvorate din teama, din neincredere, din frustrari,din Ego...Daca avem bunavointa sa fim cinstiti cu noi insine vom descoperi ca acela este sau era momentul oportun…E, de fapt, un alt mod de a spune ca « tot ce vine pica bine »...

Ooo, mai am mult pana acolo ...dar asta nu ma impiedica sa fiu macar constienta de faptul ca nimic nu apare si nu se intampla dintr-un joc al hazardului...acum privesc altfel evenimentele din ultima vreme, precum si lucrurile care stau sa se schimbe in viata mea, proiectele de viitor si chiar oamenii...Privesc cu mai multa atentie la cei care sunt in preajma mea, la cei care pleaca de langa mine, la cei care apar pur si simplu ( nedumerindu-ma initial...).

Primim intotdeauna exact ceea ce avem nevoie pentru a ne dezvolta, pentru a ne desavarsi, pe un traseu care nu este unul drept ci unul in spirala...iar in drumul nostru, antrenam si alte deplasari (ale celor din jur), catre acelasi punct terminus...pentru ca, oricat de separati ne-am crede, suntem ingrozitor de conectati !!!

Biblioteca vie...

Un lucru simplu si miraculos este ce s-a intamplat astazi...am fost o "carte vie"!!!

Am paginile cam sifonate la sfarsitul zilei dar a meritat!!!

 Multumesc Loredana Dinu, Asociatiei de Sprijin Comunitar ACS, celor de la Asociatia Creed , tuturor voluntarilor, elevilor de la Liceul "Gheorghe Asachi", celor de la Dumbraveni (Suceava) pentru tot ce am castigat in aceasta dupa-amiaza!!! O experienta din care atat "cititorul" cat si "cartea" au avut de castigat...eu, una, m-am bucurat de intalnirea cu celelalte "carti" iar "cititorii" mei m-au ajutat sa inteleg, inca o data, ca nu intamplator mi-am ales aceasta meserie!!!! Sper din tot sufletul ca a fost o lectura cu folos pentru toti cei care m-au citit!
 "Biblioteca vie" reprezinta o oportunitate de cunoastere nu numai a unor meserii sau a unor categorii profesionale privite prin lentilele prejudecatilor...este o ocazie de contact interuman autentic (nu virtual!) care, cu siguranta, aduce exact ceea ce este nevoie pentru cei care stiu sa caute si isi doresc experiente vii!!!
Recomand repetarea acestei experiente, poate in asociere si cu alte activitati care sa le arate celor mai tineri decat noi ca nu sunt singuri in cautarile lor si ca, cel putin noi, le suntem alaturi .....

Recunosc, m-a emotionat foarte tare unul dintre cititori....o eleva, o fata frumoasa (cu sinapse functionale !!!!), cu o istorie familiala incarcata, care  a incercat astazi sa descalceasca cate ceva in intalnirea cu mine...intentia ei m-a emotionat ....dorinta ei de a opri o serie de pattern-uri familiale repetitive...incercarea ei inconstienta de a "repara"...este doar un exemplu de "om frumos" pe care ar trebui sa-l pretuim si sa-i oferim tot ce are nevoie pentru a face ceea ce simte....si despre acest lucru simplu a fost activitatea de azi... Recunoscatoare pentru intreaga experienta...!!!!!!!!!!!!!

Dorul ca loc...

Dorul este pentru mine locul geometric al mai multor dimensiuni ale fiintei...

Ele au aceeasi proprietate... iubirea...Nu stiu daca toate acestea descriu un cerc, o sfera sau poate, o elipsa ( cu doua focare, evident :) )...

Ce stiu cu siguranta este ca e un loc in care ma intalnesc cu ceva foarte profund al fiintei mele, intr-un mod tandru.

Ma pot intalni si cu casa in care m-am nascut, cu suflete dragi, cu Dumnezeu, transformand  absenta aparenta in ceva mai inalt...

Oricum, daca locul geometric e un cerc, el poate deveni oricand...un punct.

Daca e o sfera, asemenea.

Iar daca ne gandim la o elipsa...cred ca e putin mai complicat dar tot la un punct putem ajunge.

La 1.

Proprietatea comuna ramane aceeasi...

Ne vedem acolo!

In galaxia mea multicolora...

In galaxia mea multicolora
Se petrecu chiar azi ceva nemaivazut...
Intregul timp a devenit o ora
O ora cu minutele de lut...
Si cum curgea, atotcuprinzatoare,
Ora se poticni in spatiul devenit prea stramt...
Clepsidra se uita zambind spre-un Soare
Caci lutul din interior...era Pamant!...

Praful stelar sclipea in vesnicie
Iar doua stele noi, stralucitoare,
Se straduiau, spre centru-n galaxie,
Sa mai ramana ceva timp...nemuritoare...
Dar Orizontul le chema spre el
Caci Timpul disparuse, cum spuneam
Si totu-n galaxie se petrecea altfel...
Evenimentul nostru in spirala deveneam...

In galaxia mea multicolora
E infinit ceva nemaivazut...
Cand te gandesti ca totul a pornit de la o ora...
Si de la timpul transformat in lut...