Nu mai știu...
Știu că există o singură cărare dar nu-mi mai dau seama dacă m-am abătut sau nu de la ea, dacă nu cumva sunt pe alta care seamănă izbitor dar care duce în cu totul alt loc...
Mă tot întreb de ceva timp, mă rog să aflu și...tăcere...Poate nu știu să văd sau să aud răspunsurile...
Poate nu le știu primi...
Îmi spun câteodată că dacă aș fi pe cărare, ar trebui să fiu liniștită și împăcată, ar trebui să-mi fie ușor să zbor...dar nu sunt.
Pe de altă parte, știu că drumul pe această cărare nu e unul facil și e firesc ca obstacolele să-ți tulbure liniștea și să-ți simți de multe ori sufletul torsionat, ca o rufă stoarsă de mâinile aprige și muncite ale unei țărănci ...
Mă mai liniștește imaginea ce ar urma firesc, a iei albe fluturând curată, în bătaia soarelui, pe o sfoară de cânepă, legată de doi copaci cu "funcții" multiple :) (stâlpi, dădători de roade, de umbră, de bucurie florală etc)...
Mă îmbrac cu această imagine și merg mai departe...pe cărare.
Aceea pe care sunt.
Aceea care sunt.
Drumul e totul!
No comments:
Post a Comment