Seamănă cumva cu grădinile acelea minunate englezești, ferite de forfota străzii, și totuși atât de aproape de ea...
Poate vă amintiți grădinița aceea superbă din "Notting Hill", în care Julia Roberts și Hugh Grant au sărit gardul :) și au rămas acolo forever (așa a vrut scenaristul :) ) sau grădina aceea minunată și plină de simboluri din "Secret garden"...În grădina mea cresc florile unei copilării curate și frumoase ...și am plantat deja semințe noi din care abia aștept să văd ce va ieși...
Încă nu știu dar voi fi încântată, indiferent ce va zămisli Dumnezeu...
Există un leagăn în care stau de multe ori, privind cerul și norii, uitând de ceea ce se află înafara zidurilor de piatră care separă grădina mea de tot...
Seara e cel mai frumos pentru că se deschide "Regina nopții" și pot visa, la fel cum pot și plânge sau râde...și pot asculta liniștea și tot ceea ce oamenii nu spun...
Am povestit de câteva ori despre grădina mea ...și portița ei a fost mereu deschisă...Câțiva s-au uitat peste gard, unii au mai aruncat niște pietre...unii au intrat pur și simplu din curiozitate...mulți m-au incomodat prin prezența lor, mulți m-au încântat...Dar puțini au fost cei care au simțit cât de special este acest loc...O singură persoană s-a așezat lângă mine, în leagăn. A simțit magia și s-a speriat...
Azi inchid definitiv poarta acestei grădini pentru public.
Am plivit ce mai crescuse de-aiurea, am aruncat ce se uscase și voi petrece cât mai mult timp aici, așteptând seara și deschiderea delicată a florilor...Portița va rămâne închisă.
Mai e o cheie undeva, rătăcită printre amintiri parfumate și vii...
Una singură.
No comments:
Post a Comment