Acel bărbat...

Dragă prietene,

Pentru că tot ți-am scris despre ACEA femeie :) simt să-ți spun și despre ACEL bărbat...
Presimt că îți va fi mai ușor să înțelegi aceste rânduri...

Mi-e dor cumplit de el,...de ACEL barbat...

Acel bărbat care mi-a luminat viața.

Acel suflet care s-a așezat confortabil într-al meu (fără să ceară permisiunea :) ), fiind de acolo...

Un suflet vechi de când e și al meu, rătăcit în căutări ca și al meu, ușor de recunoscut pentru mine, ca o reflexie neașteptată într-o oglindă proaspăt curățată...

Acel bărbat care a știut parcă de nicăieri ce aștept , acel bărbat care nu s-a speriat de mintea mea alambicată și care a zărit câte ceva din esența mea , dincolo de aspectul provocativ al  măștilor sociale cu care defilez zilnic , ca și tine :) ...

Acel bărbat lângă care am fost cea mai bună variantă a mea,...lângă care am simțit că orice, dar absolut orice este posibil,...pentru a cărui fericire ceea ce se numește în mod comun "compromis" s-a transformat în bucurie și normalitate...pentru că era și fericirea mea :)...

Acel bărbat care m-a purtat de-a lungul timpului într-un carusel emoțional ce mi-a developat piscuri, margini și abisuri ale ființei mele, pe care altfel nu le-am cunoscut până acum...

Acel bărbat lângă care am experimentat intimitatea până la "prăsele" și dorul care doare... (de multe ori chiar înainte de absența "obiectului", ca buzduganul zmeului din poveste... impactul e cam acelasi :) )...

Acel bărbat cu care am fost mereu eu,...regina nelegitimă a unui regat vechi de când primul măr a înflorit pentru prima oară...

Acel bărbat alături de care am știut în fiecare moment ce simt , iar timpul petrecut alături de el a rămas mai mereu fără secunde...

Acel bărbat ciudat, sensibil și complicat (ca și mine :) ) care mi-a oglindit Umbra neștiută și Lumina care poate orbi...

Acel bărbat care nu știe încă de unde vine dar simte încotro să meargă...încheind rotund și frumos o cale luminoasă...și descuindu-și, rând pe rând, lacătele coliviilor sale interioare...

Acel bărbat de care mă leagă un CURCUBEU nevăzut...


Nu, nu e lipsit de defecte acel bărbat :)...
Are un buchet întreg de aspecte pe care la alții mi-e încă greu să le accept :) (îți voi spune mai multe despre asta într-o scrisoare viitoare :) ), e complet nepotrivit și în același timp ...e perfect pentru mine...

Acel bărbat ar fi putut fi oricum...dar a fost,este și va fi un bărbat iubit...

Dorul meu a luat acum forma greu de exprimat a momentului în care l-am aflat pentru prima dată ...
Un moment magic, la fel ca și ultimul...

By the way, m-am surprins fericită ultima dată când l-am întâlnit și când știam că nu-l voi mai vedea, poate, niciodată așa...
Fericită pentru că Dumnezeu mi-a mai dăruit câteva momente de ființare deplină...într-un mod ciudat, recunosc, cu multe trăiri stranii, metafore și sincronicități pe care probabil el nici nu le-a sesizat...


Imi răsună în inimă hohotele lui de râs și simt încă pe brațe urma fierbinte a lacrimilor sale...ca o farsă dureroasă a sorții...și ca un cântec groaznic de ambivalent al ultimei noastre întâlniri...

Acel bărbat a cărui tăcere o ascult zilnic, ca pe cea mai frumoasă piesă de dragoste...

Acel bărbat...

Probabil dacă va citi aceste gânduri, Ego-ul său va surâde larg ...într-o discordanță țipătoare cu Sinele :)...

Un bărbat care mi-a predat (fără să mă informeze din timp cu privire la "programă"  :D ) lecțiile iubirii necondiționate și a renunțării din și cu iubire...
Habar n-aveam că pot să-ncerc să învăț asta...
Încă învăț... :)
Mai am până la a lua o notă de trecere...dar măcar am "desțelenit" materia :)...

Îi mulțumesc!...


Iar dacă îl întâlnești cumva, nu trece pe lângă el fără să-i zâmbești!!!
Nici n-ai avea cum :)...și...nu-ți fă probleme, îl vei recunoaște cu ușurință...după  curcubeu :)...

Și-n plus, e acel bărbat a cărui absență înseamnă și absența mea...
Ca și cum, ( la fel ca dintr-un  vechi simbol metafizic chinezesc :) ) absența lui a  decupat, nepermis,...o parte din mine...

Restul...e îmbrățișare...