Sunday, May 5, 2013

Gând de lună plină


În povestea mea...
Totul e aiurea ...acum...
Am rescris-o de multe ori
Iar personajele au devenit de-a dreptul confuze.

Zmeul e blând și drăguț
Iar Spânul deloc manipulativ...
Prâslea a adormit lângă merele de aur...
Iar Harap-Alb împarte jăratecul cu mârțoaga...
Greuceanu...a-ncurcat Luna cu Soarele...
Iar Ileana Cosânzeana...
A priceput într-un final
Că nu trebuie să mai aștepte pe nimeni...
Și dacă vrea ca totul să fie în regulă...
ar fi mai bine să se ducă în povestea altcuiva
care are mai mult talent narativ
și acces la marile taine...

Și-apoi,...toata lumea știe că Făt-Frumos e din lacrimă !

No comments:

Post a Comment