Dincolo de piatra...

"Am vazut odata o statuie plangand...

De fapt, nu cred ca era o statuie...cred ca era, mai degraba, un personaj de poveste tintuit in piatra de o vrajitoare suparata...si singura modalitate de a comunica ca exista si suflet dincolo de piatra era sa-si lase lacrimile sa curga...

Evident, nu oricand si nu de fata cu oricine...

Nu stiu inca de ce m-a ales tocmai pe mine...probabil ca urmele de dalta de pe mainile mele i-au inspirat incredere :)..." (asta scria la starea mea, pe fb, cu cateva luni in urma...)

***

A trecut ceva timp de atunci...

Am mai avut ocazia sa ma aflu fata in fata cu statuia despre care va povesteam...

Am stiut dintotdeauna ca acolo, in interior se afla ceva foarte frumos!..

Habar n-am ce poate tintui un suflet in piatra!...

Pot doar sa banuiesc, desi imaginatia mea devine limitata atunci cand intram pe taramul "vrajilor":)...

Nu mi-am propus neaparat sa ajut la dezlegarea "blestemului"...dar deveneam pe zi ce trece mai curioasa si mai dornica de a intalni acel suflet fara "haina" lui de piatra...

Vazusem doar niste lacrimi ...

Am simtit initial sa-i povestesc cate ceva dragut (sa nu se plictiseasca, acolo, in interior :))...

I-am povestit despre oameni, despre ce si cum vad eu in jur, despre Dumnezeu si despre iubire...

Stiu ca m-a ascultat cu atentie, poate a si zambit ...dar asta n-a ajutat prea mult...

Am simtit sa o imbratisez si am facut-o chiar daca stiam ca nu va putea reactiona vizibil si chiar daca raceala atingerii nu-mi placea ...nu stiu daca a ajutat prea mult...

Stiu, in schimb, ca piatra devenea calda in locurile in care ajungeau cuvintele, gandurile sau bataile inimii mele...

Am simtit la un moment dat ca e cazul sa-mi caut dalta !  Nu mai stiam pe unde o aruncasem :), asa ca mi-a luat ceva timp s-o gasesc... 

M-am asezat in fata ei cu dalta in mana stanga, tremurand, nestiind ce sa fac... si atunci s-a intamplat ceva obisnuit pentru realitatea de care povestim :)! 

Am devenit usor, usor, o Oglinda...iar ea, statuia din fata mea, a inceput sa-si sculpteze SINGURA piatra rece ,...stangace dar hotarata,... a eliberare,... sculptand in acelasi timp si interiorul meu intr-o forma pe care nu o cunoscusem pana atunci...

Nu s-a eliberat inca!!!

Dar observ aproape zilnic fisuri prin care Lumina izbucneste, aproape cu furie!

Iar undeva, in spate, intre omoplati,...a "rasarit" un varf de aripa !!!!!!!!!

***

Se pare ca nu era un personaj de poveste:)...si astept acum cu nerabdare momentul in care voi putea sa-i numar aripile!!!

Ilustratie: Brandusa Maria Balan