Am avut nevoie de vreo 40 de ani sa-mi dau seama de acest lucru...(bine ca nu s-a intamplat dupa 90 :) ) Desi se spune ca niciodata nu e prea tarziu, este , totusi , confortabil sa stii ca ti-au mai ramas ceva ani in care sa respiri... altfel...
Am trecut, ca fiecare, prin toate etapele: surpriza, disconfort, teama, respingere, cautare frenetica, raspunsuri false, informatii directe si indirecte, sincronicitati, reconsiderari, lectii mai dure si mai putin dure, maestri spirituali, vise, intuitii, lectura, experiente de tot felul care m-au dezvaluit mie si celorlalti, in Lumina si in Umbra...M-am surprins gandind, simtind si facand lucruri pe care eu, "cea veche", nu le-as fi facut niciodata...
Poate suna usor incoerent ce comunic...doar ca pentru mine abia acum viata incepe sa aiba coerenta...cel putin in modul in care o percep...
Conexiunile dintre noi sunt mai profunde decat ne putem imagina iar modul in care hotaram (cica!) sa ne traim viata il afecteaza pe celalalt ireversibil...
Vorbeam odata despre oamenii din viata mea, despre cum unii pleaca si altii vin...la momentul oportun...Da, la un moment dat ma simteam ca-n Matrix...O matrice ampla, tinzand spre infinit ca si complexitate, cu aspecte trans si intergenerationale sesizabile, care m-au speriat initial...
Suntem, intr-adevar, o mare FAMILIE...si nu mai cred in ideea clasica de "suflete-pereche"!
Cred in suflete cu vibratii asemanatoare care se gasesc si se atrag in scopul unor actiuni comune, cu sens evolutiv personal si colectiv...
Daca simti aceasta Matrice...simti si fractalul...Totul, dar absolut totul, se reduce la ...iubire!
A trai inseamna, pentru mine, a sacraliza respiratia, resemnificand-o dintr-un act fiziologic de supravietuire intr-un proces de transformare a INSPIRATIEI in IUBIRE...
Cu riscul ca unii dintre cei care citesc aceste randuri sa se duca cu gandul la sintagma "tirului cu lamaie" :) (si eu sunt tentata, recunosc :) ), ma bucur pentru mine si sunt recunoscatoare ca n-am 90 de ani :)!
No comments:
Post a Comment