Ultima mea emotie nemasurata legata de tine s-a nascut cand aveam vreo 5 ani, in Ajun...
In acea iarna ca-n poveste ai batut cu bastonul in poarta casei, mama ti-a deschis si ai pasit agale, cu sacul in spate, pe cararea troienita din fata casei.
In copilaria mea nu intrai pe horn ca-n reclamele corporatiste de azi :) ci bateai frumusel la usile copiilor "cuminti", indiferent de marca saniei pe care o aveai sau de starea de sanatate a renilor tai!.
Speram sa te opresti si la mine...mama ma anuntase cu vreo jumatate de ora in urma ca ai sosit in sat!...(pe-acolo zvonurile zboara, nu umbla :))
Era o lumina ciudata (casa noastra avea un singur bec afara :)), galbuie, ce se reflecta in globurile de sticla care protejau florile din mica gradinita...Era ca si cum coborasera in curtea noastra un "soare" si foarte multe "luni"....(stelele erau in ochii mei :))...Un microunivers tainic care m-a facut sa cred ca meritam!
Meritam ca Mosu' sa vina, sa-l vad si sa-mi hraneasca bucuria de copil!
Simt ca drumul tau de la poarta pana la fetita care te astepta pe prispa, tremurand de emotie, nu s-a incheiat nici azi...
Sunt tot acolo, asteptand sa parcurgi acei cativa metri, acei cativa ani...
Iar cand vei ajunge la mine s-ar putea sa nu mai gasesti aceeasi fetita, cu aceleasi stelute in privire...
Oricum, eu te astept si in acest an...nu pentru ca as fi fost "cuminte" (doamne-fereste :)) ci pentru ca si tu ai nevoie, poate, sa inchei acest drum...N-as vrea sa stiu ca ai ramas captiv intr-o secventa de acu' vreo 35 de ani, reluand la infinit aceeasi pasi, in fata unei casute de tara, cu un "soare" si mai multe "luni" in jurul tau...:)
Asa ca in aceasta iarna voi stinge becul din fata casei si cand te voi auzi ca bati in poarta voi iesi si voi alerga in intampinarea ta...
No comments:
Post a Comment